Incendiu într-un apartament din Bălţi! Șase persoane, printre care un minor, au fost salvate// VIDEO

Șase persoane, printre care și un minor, au fost salvate de pompieri, în urma unui incendiu izbucnit într-un bloc de locuit din municipiul Bălți. Incidentul a avut loc ieri, în jurul orei 14:30, pe strada Nicolae Iorga.

Din primele informaţii se cunoştea că incendiul s-a produs la etajul doi al unui bloc de locuit cu cinci nivele. La fața locului a fost îndreptate două autospeciale din cadrul Detaşamentului căutare – salvare numărul 2 Bălți.

Ajunşi în teren, pompierii au stabilit că focul se extinde într-un apartament de la etajul doi. Incendiul a fost localizat în 15 minute, fiind distruse de foc bunurile materiale dintr-o odaie, cea de-a doua cameră și bucătăria fiind salvate.

Șase persoane de la etajele superioare, dintre care și un minor au fost evacuate, întrucât exista pericol de intoxicare cu monoxid de carbon din cauza fumului dens.

Alte circumstanțe și cauza incendiului urmează să fie investigate, iar cetățenii sunt îndemnați să apeleze de urgență numărul de telefon 901, când sunt martorii unor situații excepționale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.