Încă o formațiune politică anunță proteste

Controversatul politician Renato Usatîi a anunțat astăzi că va organiza proteste masive non-stop în care va bloca mai multe instituții ale statului.

Renato Usatîi a declarat într-o conferință de presă că va protesta pentru a provoca alegeri anticipate care ar urma să fie organizate îmn toamna acestui an sau, cel târziu, în primăvara anului 2016. Până atunci, Usatîi a anunțat că va organiza proteste și va instala corturi în fața sediilor PLDM și PDM, dar și a președinției și altor instituțiii ale statului.

Mai mult, acesta a îndemnat deputații PLDM și PDM să părăsească aceste formațiuni și să se alăture proeictului politic condus de Iurie Leancă.

Totodată, Usatîi a recunoscut  că obține informații de la serviciile secrete ale unor state și a declarat că este gata să colaboreze cu acestea pentru a-și realiza planurile politice.

Amintim că acțiunile de protest au început săptămâna trecută, sub pretextul majorării tarifelor la enegia electrică și gaz. De asemenea, socialistul Igor Dodon a anunțat că se va alătura protestelor, iar prima instituție care ar putea fi blocată este Banca Națională a Moldovei.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.