În Republica Moldova vreau Justiție ca în ….Spania

Livia Rusnac – avocată junior la firma de avocatură “Evalúa Group Abogados&Partners”, din oraşul Valencia, Spania. Ea este originară din satul Păpăuţi, raionul Rezina, dar activează şi locuieşte pe peninsula Iberică de opt ani.

În Spania, şedinţele de judecată sunt publice, cu excepţia cauzelor în care sunt vizaţi minorii. Astfel, şedinţele ţinute de Instanţa de Familie (cauze civile) şi Tribunalul pentru Minori (cauze penale) sunt cu uşile închise.

La începutul fiecărei şedinţe se anunţă “audiere publică”, iar aceasta înseamnă că orice cetăţean, orice persoană interesată, inclusiv jurnaliştii, au dreptul să intre în sala de judecată şi să asiste la proces. Jurnaliştii beneficiază de un tratament special, li se pune la dispoziţie materiale relevante despre procesul de judecată, ace-ştia sunt consideraţi meseriaşi în sensul superior al cuvântului, deoarece informează corect, imparţial şi operativ publicul larg.

În Spania, dreptul de a fi informat este o libertate fundamentală, consfinţită în Constituţia ţării (articolul 20.1), de aceea toate litigiile, inclusiv cele în care sunt vizate autorităţile publice, cum ar fi deputaţii, senatorii, oricare alţi politicieni, sunt făcute publice. În astfel de cazuri, mass-media este anunţată din timp despre locul şi timpul desfăşurării proceselor de judecată. După încheierea şedinţei de judecată, presa este liberă să publice sau să difuzeze informaţia, dar să nu încalce drepturile omului protejate de Constituţie, cum ar fi dreptul la onoare, intimitate, imagine de sine şi dreptul la protecţia tineretului şi a copilăriei şi altele.

Sunt convinsă că şi în Moldova poate fi obţinut un grad înalt de transparenţă a sistemului judiciar, un pas important ar fi ca să avem o presă independentă, iar aceasta să aibă acces liber în sala de judecată, la diferite şedinţe ale instituţiilor judiciare. Doar în aşa mod societatea va putea beneficia de dreptul la informare, va putea să monitorizeze şi să controleze activitatea şi deciziile instituţiilor judiciare.

Lilia Zaharia

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.