In pofida conflictelor avute, Basarabia va ramane o tara a vinului

La Sarbatoarea Nationala a Vinului din Basarabia, care s-a desfasurat in perioada 7 – 8 octombrie, au participat atat oameni de afaceri, invitati de unele companii basarabene producatoare de vin si bauturi alcoolice sau de institutii de stat, dar si simpli turisti, din peste 60 de tari.

Prezent la ceremonia de inaugurare a Zilei Nationale a Vinului, Vladimir Voronin a precizat ca Basarabia va ramane in continuare o tara a vinului care in epoca moderna se transforma in unul din cele mai rafinate produse ale inteligentei umane, informeaza Basa-press.

La acest eveniment au participat aproximativ 50 de companii viticole, printre care si Combinatul de vinuri Cricova, Vinaria Purcari, Combinatul de vinuri Cojusna, Dionisos Mereni, Euro Alco, Aroma SA si Combinatul de vinuri Milestii Mici, care au comercializat in cele doua zile peste 100.000 de sticle de bauturi alcoolice. In cadrul sarbatorii au fost organizate spectacole teatralizate, degustari si expozitii de produse vinicole, precum si ceremonii pentru desemnarea castigatorilor concursurilor de vinuri si divinuri, a laureatilor de diplome si premii pentru aportul in dezvoltarea ramurii vinicole. // Romanian Global News

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.