Important! Cuplurile infertile pot să solicite procedura de fertilizare in vitro în baza poliței medicale

Ministrul Sănătății Ruxanda Glavan a anunţat vineri, 24 februarie, că cuplurilor infertile pot să beneficieze de o procedură de fertilizare in vitro gratuită, în baza poliței de asigurare medicală. Familiile interesate sunt îndemnate să depună dosarele la Comisia de evaluare, instituită în cadrul Institutului Mamei și Copilului.

Astfel, procedura de fertilizare in vitro gratuită poate fi solicitată doar de cuplurile care dețin poliță de asigurare medicală. Dosarul trebuie să conțină biletul de trimitere a cuplului la Comisia de evaluare, cererea și acordul cuplului, copiile buletinelor de identitate și copiiile polițelor de asigurare medicală.

Biletul de trimitere este eliberat de către medicul de familie. În baza acestui act, cuplul care solicită procedura, face mai multe investigații medicale care confirmă infertilitatea, prezența maladiilor sau contraindicațiile medicale.

Solicitanții procedurii gratuite de fertilizare in vitro vor depune personal dosarele la Comisia  de evaluare, care își desfășoară activitatea  în incinta  Centrului de Sănătate a reproducerii și genetică medicală, amplasat pe adresa: Chișinău, strada Burebista 93, etajul 1. Detalii suplimentare pot fi solicitate la numărul de telefon (022) 56 79 31.

Comisia va întocmi fișa de evaluare a solicitanților și va cere, dacă va fi necesar, efectuarea investigațiilor suplimentare.  Ulterior, cuplurile eligibile vor alege instituția medicală care va efectua gratuit o procedură de fertilizare in vitro.

Compania Națională de Asigurări în Medicină va achita pentru o procedură de fertilizare in vitro 31 mii 729 de lei. Această sumă nu include costurile pentru medicamentele administrate de beneficiari în condiții de ambulatoriu.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.