Ilan Shor a promis că va învăța limba română

Participând la ceremonia de depunere a florilor la monumentul lui Mihai Eminescu, primarul de Orhei Ilan Şor a spus că încă nu vorbeşte bine în limba de stat, dar a promis că o va învăţa.
Fără a preciza care este denumirea limbii de stat, după cum a numit-o, primarul a afirmat că fiecare cetăţean al Moldovei trebuie să o cunoască şi că este datoria lui de cetăţean şi de primar să facă acest lucru.

Aceste declaraţii au fost făcute în cadrul sărbătorii din 31 August – Limba Noastră cea Română şi au fost citite de către Ilan Şor, pe alocuri stâlcit, de pe foaie. Dar, spre deosebire de alte luări de cuvânt ale primarului, de astă dată nu a urmat continuarea în limba rusă. Pentru că aşa s-a procedat în timpul mai multor evenimente publice, inclusiv de Ziua Independenţei, când Ilan Şor începea să vorbească în română, iar peste câteva clipe , ca de obicei, cerându-şi scuze, trecea la rusă.
Actualul primar al oraşului Orhei nu s-a născut în R.Moldova, dar o bună parte a vietii a petrecut-o aici.

Sursa: radioorhei.info

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.