Igor Dodon: Vin cu iniţiativa de modificare a Constituţiei, ca preşedintele să poată dizolva Parlamentul

Preşedintele Igor Dodon a anunţat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă că până la sfârşitul lunii februarie va veni cu o iniţiativă de modificare a Constituţiei, pentru ca preşedintele să aibă dreptul de dizolvare a Parlamentului, în afară de circumstanţele prevăzute de actuala Constituţie

Oficialul a precizat că echipa sa are patru-cinci variante, care sunt prevăzute şi în experienţă internaţională, şi în ţări cu statut semi-prezidenţial.

Modificarea Constituţiei poate fi iniţiată fie de Parlament cu 34 de voturi, fie de Guvern, sau de cetăţeni, prin colectarea semnăturilor.

Igor Dodon a precizat că nu exclude ideea organizării unui referendum naţional pentru acordarea unor atribuţii suplimentare oferite preşedintelui ţării.

„Eu nu exclud că noi am putea să ajungem la ideea unui referendum naţional pentru modificarea Constituţiei pentru atribuţii suplimentare oferite preşedintelui ţării. Dar vom vedea. La sfârşitul lunii februarie, începutul lunii martie eu voi iniţia această modificare, aşa cum am promis. Scopul este să obţinem alegeri parlamentare anticipate”, a menţionat el.

Totodată, Dodon a precizat că nu renunță la inițiativa sa de anulare a legii „miliardului” şi că ar putea avea loc un referendum  legat de anularea legii care transformă în datorie de stat așa-numitul „furt al miliardului”.

„Nu renunț la anularea legii care pune „datoria miliardului” pe umerii cetățenilor. Inițiativa mea se află în Parlament și aș vrea un vot în plen, nominal. Dacă nu, socialiștii au inițiat un grup de inițiativă pentru un referendum național”, a spus Dodon în interviul pentru Radio Europa Liberă.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.