Igor Dodon a semnat decretul privind numirea Rodicăi Antoci în funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate

Președintele Igor Dodon a semnat astăzi decretul privind numirea Rodicăi Antoci în funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate. Conform legislației, din momentul publicării decretului, Rodica Antoci trebuie să depună jurămîntul in fata presedintelui in decurs de 5 zile.

Igor Dodon a menționat că activitatea instituției a fost blocată de aproape un an de zile, iar propunerile pentru numirea ei în funcție sunt susținute de reprezentanții societății civile care fac parte din Consiliul de integritate. Dosarul prezentat este unul complet.

“Sper că rodica Antoci își va face datoria așa cum presupune cadrul legal, iar Autoritatea va continua să descurajeze comportamentele care generează corupție în plan administrativ și va realiza deplin misiunea nobilă ce-i revine.
Este foarte mult de lucru în domeniul respectiv”,  a spus Igor Dodon.

Până în prezent Rodica Antoci a deținut funcția de șefa Laboratorului de expertize judiciare criminale din cadrul Centrului Naţional de Expertize Judiciare al Ministerului Justiţiei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.