Igor Dodon: Maia Sandu, să fiți la birou! Venim să semnați angajamentul că nu veți colabora cu Plahotniuc

Preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, a semnat, vineri, 28 octombrie, un angajament public care prevede că preşedintele republicii nu va colabora cu Vlad Plahotniuc şi partidele controlate de acesta.

Stimaţi concetăţeni, vreau să vă promit că după alegerile prezidenţiale, PSRM va rămâne în opoziţie, în Parlament, şi nu va face coaliţii cu nimeni – nici cu partidele oligarhice, nici cu Plahotniuc. Nici un fel de înţelegeri cu cei care au fost la guvernare. Doar alegeri anticipate. Asta îmi este poziţia fermă“, a declarat Igor Dodon în faţa presei.

În semn de confirmare a propriilor declaraţii, preşedintele PSRM a semnat un angajament public în faţa mass-media şi a îndemnat toţi candidaţii înscrişi în cursa prezidenţială să semneze acest pact, în special, contracandidata Maia Sandu.

Maia Sandu azi la ora 13 să fiți în oficiu. Noi vă aducem să semnați acest angajament. Să vedem „Who is who”, a menționat Igor Dodon.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.