Igor Dodon a instituit un consiliu al societății civile. Cine va face parte din acesta

Preşedintele Igor Dodon a anunţat astăzi că a semnat decretul cu privire la instituirea Consiliului societății civile pe lângă președintele Republicii Moldova, din care vor face parte  15 comisii de profil. CSC va activa în calitate de organ consultativ, care va asigura interacțiunea dintre șeful statului și societatea civilă cu privire la diverse subiecte de importanță pentru țară.

Astfel, fiecare proiect de lege care va veni la promulgare în Președinție va fi expediat pentru expertiză membrilor comisiilor pe fiecare domeniu separat.

Fiecare comisie va avea aproximativ câte 10 membri, în total circa 166 de persoane. Acestea vor avea următorii conducători:

1. Comisia pentru integritate și expertiză juridică – Pavel MIDRIGAN;
2. Comisia pentru constituționalitate și drepturile omului – Dumitru PULBERE;
3. Comisia pentru mass-media și comunicare – Elena PAHOMOVA;
4. Comisia pentru susținerea diasporei – Cătălina GRÎU BORA;
5. Comisia pentru sănătate – Eva GUDUMAC;
6. Comisia pentru tineret – Dumitru ROIBU;
7. Comisia pentru sport și turism – Tudor CASAPU;
8. Comisia pentru cultură, educație și știință – Valentin BENIUC;
9. Comisia pentru protecția socială, ocrotirea familiei și copilului – Leonid MANEA;
10. Comisia pentru consolidarea statalității și reintegrarea țării – Victor STEPANIUC;
11. Comisia pentru relații interetnice – Elena BELEACOVA;
12. Comisia pentru culte și patrimoniu cultural – Victor BORȘEVICI;
13. Comisia pentru veteranii Forțelor Armate, ai organelor de drept și participanții la conflictele militare – Victor GAICIUC;
14. Comisia pentru problemele populației, demografie și migrație – Valeriu SAINSUS;
15. Comisia pentru controlul public – Feodor GHELICI;

Prima ședință CSC în format lărgit va avea loc în septembrie 2017, unde urmează a fi discutată și agenda de activitate pînă la finele anului și prioritățile pentru 2018.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.