Igor Dodon: Inaugurarea oficială a clădirii Președinției va avea loc în septembrie-octombrie

Președintele Igor Dodon a anunțat că inaugurarea oficială a sediului renovat al Președinției va avea loc în septembrie-octombrie, deși lucrările de reparație vor fi finalizate pe 27 august. „Deschiderea oficială a instituției prezidențiale va avea loc în cadrul vizitei oficiale a președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, preconizată pentru luna septembrie-octombrie”, a declarat Igor Dodon.

În cadrul întrevederii cu noul ambasador turc, Gürol Sökmensüer, Igor Dodon a menționat că lucrările la sediul Președinției, efectuate cu suportul guvernului Turciei, se desfășoară conform graficului stabilit.

„Respectiv, pe data de 27 august, așa cum a fost promis, reconstrucția capitală va fi finalizată, urmând să fie efectuate doar câteva detalii tehnice, inclusiv dotarea întregii clădiri prezidențiale cu mobilă, de asemenea finanțată de partea turcă”, a spus președintele Dodon.

Totodată, Igor Dodon a menționat că și-a exprimat regretul pentru faptul că majoritatea parlamentară n-a aprobat pachetul de legi privind Găgăuzia în varianta în care a fost elaborat de grupul de lucru mixt al Parlamentului Moldovei, Adunării Populare a Găgăuziei și a societății civile. „Mi-am exprimat încrederea că următoarea legislatură a Parlamentului va adopta aceste legi anume în varianta propusă”, a adăugat oficialul.

Clădirea prezidențială a fost distrusă parțial în timpul evenimentelor din aprilie 2009. Edificiul a fost construit între 1984-87 pentru a găzdui sovietul suprem al RSSM. În urma violențelor din acum nouă ani, cel mai mult au fost afectate parterul și primul etaj al clădirii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.