Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a conferit ambasadorului rus Farit Muhametșin „Ordinul de Onoare”. Potrivit șefului statului distincția a fost acordată „în semn de profundă gratitudine pentru contribuția substanțială la dezvoltarea și consolidarea relațiilor de prietenie și colaborare moldo-ruse”.
Igor Dodon a avut astăzi o întrevedere cu Farit Muhametșin, în legătură cu încheierea mandatului acestuia în Moldova.
„Am mulțumit diplomatului pentru activitatea desfășurată în țara noastră și pentru contribuția personală la progresul raporturilor de colaborare bilaterale în toate domeniile de interes reciproc. Drept exemplu am menționat dinamica pozitivă a relațiilor comercial-economice și creșterea constantă a schimbului comercial între țările noastre, în special pe parcursul ultimelor luni”, a menționat președintele Dodon.
Șeful statului și-a exprimat convingerea că împreună cu noul ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova se va extinde și aprofunda dialogul existent în interesul cetățenilor ambelor țări.
Farit Muhametșin va fi înlocuit de Oleg Vasnețov, numit prin decret de președintele rus Vladimir Putin, în funcția de ambasador la Chișinău în luna iulie.