Igor Dodon: Autorităţile ruse au extins până la 12 mai perioada de legalizare a moldovenilor din Rusia

Autorităţile ruse au extins până la 12 mai perioada de legalizare a moldovenilor aflați ilegal în Rusia, a anunţat preşedintele Igor Dodon pe pagina sa de Facebook. El a precizat că termenul a fost prelungit ca rezultat al întâlnirii ce a avut-o cu liderul de la Kremlin Vladimir Putin pe 17 martie.

Potrivit lui Dodon, până la 20 martie au reușit să-şi legalizeze şederea în Federaţia Rusă circa 10 mii de cetățenii moldoveni.

“Îi îndemn pe toți să se adreseze la birourile locale ale Departamentului Migrațiune din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru a obține statutul de ședere legală pe teritoriul Federației Ruse”, a menţionat preşedintele.

De asemenea, Igor Dodon a anunţat că a devenit funcţional site-ul prin care moldovenii, care se află în Moldova pot să să afle dacă au sau nu au interdicții de acces în Rusia.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.