Igor Boţan: PLDM este acum partenerul mai mic al PDM

„Partidul Liberal Democrat a fost supus presiunilor Partidului Democrat şi este acum, chiar dacă are o fracţiune mai mare şi mai multe ministere, partenerul mai mic al Partidului Democrat”, consideră analistul politic, Igor Boţan, după citirea Acordului de constituire a Alianţei Politice pentru o Moldova Europeană (APME).

Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, analistul politic mai atenţionează că „Partidul Comuniştilor a fost pus în situaţia să aleagă: ori dispare de pe scena politică, dacă trece în opoziţie, ori dacă acceptă această alianţă camuflată, mai are şanse şi de aceea trebuie să accepte să facă parte din această alianţă pentru început camuflată, iar apoi va fi una explicită, pentru a încerca să se revanşeze”.

În context, Igor Boţan a mai spus că, în opinia sa, Partidul Comuniştilor este preocupat de propria soartă de supravieţuire. „Şi pentru supravieţuire este gata să se plieze pe vectorul european şi nu din convingere, dar din cauza că contextul regional este de aşa natură că deocamdată nu avem altă opţiune decât cea europeană”, a adăugat analistul.

Întrebat dacă în Acordul de constituire a APME este o uşiţă şi pentru PL, cea de-a treia formaţiune pro-europeană din Parlament, Igor Boţan a spus:„ Dacă ne uităm la modul în care s-a votat conducerea Parlamentului şi cine a nimerit în conducerea Parlamentului, este mai lesne să presupunem că această portiţă pentru lărgirea acestui acord se referă la Partidul Comuniştilor, în primul rând, şi nu la Partidul Liberal.”

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.