Gvindadze: Semnarea acordului cu FMI ar putea majora capitalul băncii europene în Moldova

Semnarea unu acord cu Fondul Monetar Internațioanal ar putea însemna pentru țara noastră nu doar suport bugetar și reforme, dar și majorarea capitalului investițional al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

o declarație în acest sens a fost făcută de Şeful Reprezentanţei BERD la Chișinău, Dimitri Gvindadze. Potrivit acestuia, „orice acţiune menită să consolideze rezistenţa la şocuri a economiei poate duce la majorarea asistenţei din partea BERD atât pentru sectorul public din RM cât şi pentru cel privat.Semnarea unui nou acord cu FMI este cea mai bună posibilitate de a face acest lucru.”

„Suntem hotărâţi să investim în sectorul privat, oferind sprijin investitorilor locali şi străini. Stabilitatea macroeconomică poate duce la impulsionarea acestor investiţii”, a declarat acesta în cadrul unui interviu pentru revista Profit.

„Programul cu FMI este foarte important pentru RM. Şi nu e vorba doar de 179 milioane de dolari, ci despre semnalul pe care noul program semnat cu Fondul îl va transmite – faptul că Guvernul este determinat să implementeze reforme. Stabilitatea macroeconomică este una dintre condiţiile principale pentru atragerea investiţiilor, astfel încât efectul de multiplicare să fie semnificativ şi pozitiv. Existenţa unui program cu FMI de asemenea va contribui la reluarea finanţării RM din partea UE şi a Băncii Mondiale.”, a mai declarat Dimitri Gvindadze cu referire la acest subiect.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.