Guvernul va organiza funeraliile maestrului Vladimir Curbet

În semn de profund respect, pentru personalitatea şi activitatea regretatului Vladimir Curbet, Director artistic al Ansamblului ”JOC”, premierul Pavel Filip a semnat dispoziţia privind crearea Comisiei pentru organizarea funeraliilor maestrului.

Comisia va fi prezidată de Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc. În cadrul ședinței organizatorice, membrii Comisiei vor stabili activitățile, programul și modul de implicare a instituțiilor guvernamentale în organizarea funeraliilor naționale în memoria maestrului Vladimir Curbet.

Guvernul va suporta cheltuielile de organizare a funeraliilor.

Tot astăzi, conducerea de vârf a republicii a semnat un necrolog în memoria marelui maestru, în care se menţionează că astăzi s-a stins din viață marele Maestru Vladimir Curbet, omul care și-a dedicat întreaga viață tradițiilor coregrafice și expresiei artistice a dansului popular, a fost prim-maestru de balet şi a educat zeci de generaţii de artişti în cadrul Ansamblului Național Academic de Stat de Dansuri Populare „JOC”.

Născut în localitatea Susleni din raionul Orhei, la 5 decembrie 1930, Vladimir Curbet absolvă școala de muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău în anul 1966. În 1958 devine conducător artistic şi prim-maestru de balet al Ansamblului Moldovenesc Academic de Stat de Dansuri Populare „JOC”.

Vladimir Curbet a regizat şi a prezentat cu ansamblul „JOC” circa 10 000 de spectacole în peste 70 de țări, dansul popular devenind carte de vizită şi simbol al Republicii Moldova în străinătate, iar ansamblul „JOC” – un adevărat ambasador al culturii naționale. Creaţia Maestrului ocupă o filă aparte în Patrimoniul Naţional.

Vladimir Curbet s-a afirmat ca folclorist şi publicist, a înregistrat nenumărate melodii şi texte de cântece populare, a publicat un şir de articole, studii şi cărţi referitoare la specificul, originea, istoria şi maniera de interpretare a dansului popular moldovenesc, la necesitatea păstrării şi dezvoltării creatoare a tradiţiilor şi obiceiurilor populare. A colectat peste 6000 de cântece şi melodii de joc populare, numeroase din ele regăsindu-se în cele 9 cărţi ale sale.

“Suntem profund îndurerați şi regretăm această pierdere enormă. În aceste momente triste, exprimăm întreaga compasiune familiei îndoliate şi transmitem sincere condoleanţe tuturor celor care l-au cunoscut şi l-au apreciat”, se arată în necrolog.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.