Guvernul promite crearea a 300 mii de noi locuri de muncă şi majorarea salariului mediu pe economie până la 300 USD

Ministerul Economiei şi Comerţului prevede crearea până în anul 2009 a circa 300 mii de noi locuri de muncă şi majorarea salariului mediu lunar pe economie până la echivalentul de 300 USD.

Noile obiective ale Guvernului se conţin într-o hotărâre aprobată miercuri, 1 noiembrie, de Executiv. Ministrul Economiei şi Comerţului, Igor Dodon, a declarat presei că noile locuri de muncă vor fi create datorită numeroaselor companii transnaţionale care intenţionează să deschidă producţii în R. Moldova. MEC negociază cu 8 asemenea companii care sunt în căutarea unei amplasări pentru schimbarea centrelor de producţie din ţările Europei Centrale şi de Sud-Est, a mai spus ministrul, menţionând că în următoarelor 3-6 luni, în Moldova ar putea fi deschise fabrici cu mii de locuri de muncă.

Interesul companiilor transnaţionale pentru piaţa moldovenească ar rezida, potrivit lui Dodon, în regimurile de comerţ liber pe care le are RM cu Uniunea Europeană şi cu ţările CSI.

În urma realizări unor măsuri prevăzute în Strategia ocupării forţei de muncă pentru anii 2002-2008, Programul naţional de ocupare a forţei de muncă pe anii 2003-2005, Programul de dezvoltare a micului business pe anii 2002-2005, timp de 5 ani au fost create peste 166 mii de locuri noi de muncă şi alte 12,4 mii de locuri noi de muncă în 6 luni ale anului curent.

Referitor salariul mediu pe economie, Dodon a menţionat că în primele 6 luni ale anului curent acesta a constituit 1620 de lei, astfel încât cota de 300 dolari va fi atinsă dacă salariul va creşte cu acelaşi ritmuri. „Deoarece, pe parcursul ultimului an, creşterile salariale au fost de 30%, o creştere anuală similară în anii următori va asigura un nivel de 300 USD”, a spus Dodon.

În sectorul bugetar, potrivit ministrului, salariile se vor majora în conformitate cu prevederile Legii salarizării aprobată în martie curent. În sectorul real salariile vor creşte în special din contul investitorilor străini care vor crea în RM noi locuri de muncă. Totodată, ministrul spune că Guvernul va crea premize pentru motivarea agenţilor economici de a indica mărimea reală a salariilor achitate angajaţilor. Una din măsurile pe care le va întreprinde Guvernul pentru contracararea „salariului în plic” ar fi, potrivit ministrului, micşorarea impozitelor sociale.  // Info-Prim Neo

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.