Guvernul îi spune NU lui Igor Dodon. Preşedintele: Este un subiect de principiu și aici nu voi ceda

Guvernul a respins miercuri,15 februarie, inițiativa lui Igor Dodon de anulare a Legii ce presupune transformarea în datorie publică a garanțiilor oferite de stat Băncii Naționale pentru creditul de urgență acordat celor trei bănci devalizate. Pe de altă parte, imediat după decizia Guvernului, şeful statului a declarat că acesta este un subiect de principiu și aici el nu va ceda.

Astfel, Octavian Armașu, ministrul Finanțelor, a precizat la şedinţa Guvernului că abrogarea unei legi nu anulează și efectele juridice ale acesteia, iar obligațiunile de stat emise de Ministerul Finanțelor, au fost transmise deja către Banca Națională a Moldovei.

Precizăm: Ministerul Finanțelor a transmis BNM obligațiuni de stat în valoare de 13,3 miliarde de lei, ceea ce reprezintă suma creditelor ce nu au fost achitate la timp de cele trei bănci.

Octavian Armaşu a mai spus că neîndeplinirea obligațiilor la garanțiile respective, oricare ar fi fost motivele, ar fi însemnat defaultul tehnic al statului și asumarea unui sir de consecințe grave, precum suspendarea finanțării externe din partea partenerilor externi de dezvoltare.

La rândul său, şeful statului Igor Dodon a anunţat că a luat act de poziția Guvernului, dar consideră că este unul pas greșit, care, “la rândul său, va primi aprecierea cuvenită din partea cetățenilor țării noastre”.

“Voi insista pe toate căile legale să anulăm această fărădelege în raport cu cetățenii noștri. Voi insista sa se expuna si Parlamentul. Dacă va respinge – vom merge să solicităm suportul și acceptul oamenilor pentru a anula această lege rușinoasă, inclusiv prin referendum”, a precizat pe pagina sa de Facebook Igor Dodon.

“Exista solitii. Săptămâna viitoare voi avea întrevederi cu reprezenanții Fondului Monetar Internațional unde voi expune poziția mea, dar și alternativele pentru situația creată.

Reiterez, cetățenii nu trebuie să plătească nici un leu pentru fărădelegile comise de guvernare.
Este un subiect de principiu și aici nu voi ceda”, a adăugat Igor Dodon.

<

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.