GUSTAR a strâns peste 15000 vizitatori la ediția din acest an // VIDEO

Peste 15000 de vizitatori, inclusiv 1600 turiști de peste hotare, au participat la a VI-a ediție a Festivalului Internaţional „GUSTAR”, iar 100 de artiști au urcat pe scena celui mai important festival muzical al anului, desfășurat în perioada 5-7 august 2016. Evenimentul a fost organizat de compania „Sens Music”, cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (SIDA) și de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA. Partenerul evenimentului este Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova.

[youtube id=”hEhUBXr4h_U”]

În acest an festivalul s-a desfășurat într-un loc nou, verde, în lunca râului Răut, în s. Furceni, Parcul Național Orhei, pe o suprafață de 8 hectare. Locul ales se află departe de gălăgia urbană, însă la o distanță rezonabilă de capitala țării, la 55 km. Pentru organizarea festivalului au fost efectuate lucrări de amenajare, cum ar fi instalarea podișoarelor peste Răut și a altor elemente de infrastructură, care au asigurat comoditatea și au completat atmosfera. Mai mult decât atât, în parteneriat cu Ministerul Mediului, bazinul râului Răut pe segmentul Podul Nou (la nord de s. Furceni) – Podul Vechi (s. Furceni) – s. Trebujeni a fost salubrizat de către 40 de activiști și voluntari, astfel încât zona să-și întâmpine oaspeții într-o curățenie absolută, iar festivlul să se desfășoare într-un mediu eco.

Muzică de calitate

Printre noutățile festivalului s-a numărat amenajarea, pentru prima dată în istoria evenimentului, a două scene, pe care au evoluat 100 de artiști, printre care interpreți, dansatori și actori. Surprizele evenimentului au fost recitalurile extraordinare oferite de interpreți și formații de renume: Figli di Madre Ignota (Italia), Loredana (România), Vanotek (România), formația Cuibul și Vali Boghean (Republica Moldova).

Prima ediție „GUSTAR” a avut loc în anul 2010, iar între timp evenimentul a reușit să devină cel mai mare festival din Republica Moldova, recunoscut la nivel internațional. Festivalul a atras în țară turiști din toate colțurile lumii, devenind una dintre destinațiile preferate din regiune, grație diversității culturale promovate.

Partener general al evenimentului: Înghețata Sandra – savurează momentul, savurează Sandra.

Partenerii Festivalului „GUSTAR” 2016: Ministerul Mediului al Republicii Moldova, Consiliul Raional Orhei, Primăria c. Ivancea, Centrul Național al Tineretului „iYoung”, Civic Fest.

Parteneri comerciali: Bere Chișinău, SKYLED, LAGMAR IMPEX.

Parteneri media ai Festivalului „GUSTAR” 2016: Diez.md, Timpul de dimineață, Radio Chișinău, Zugo.md, Unimedia.info, Kiss FM, AllMoldova, Locals.md, Realitatea TV, Realitatea.md, Ziarul de Gardă, Agora, Ea.md, Maestro FM, Noi.md, Muz FM, Moldova.org, Agro TV Moldova, Aquarelle FM, Afisha, Gismeteo.md, Unica.md, Madein.md, Euro TV, Jurnal TV, Promotime.md, CTC Media, Național 4, Fresh FM, Infomarket, Știri locale, Agrobiznes.ro, Revista Splendid, Talenthouse.md, Молдавский Корреспондент, Elita TV.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.