Grupurile de producători agricoli pot solicita finanțare nerambursabilă de până la 350 mii dolari

Grupurile de producători care își desfășoară activitatea în domeniul horticol pot solicita, în perioada 15 august – 1 noiembrie, finanțare nerambursabilă de până la 350 mii dolari pentru procurarea echipamentului tehnologic și utilajului post-recoltă – linii de sortare, spălare, calibrare, împachetare, uscătorii, echipament frigorific, etc.

Proiectul Băncii Mondiale „Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P) de comun cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a anunţat astăzi că continuă finanțarea grupurilor de producători agricoli prin intermediul Programului de granturi investiționale „Facilitarea accesului la piețele de desfacere”.

Pentru a putea beneficia de grant, grupurile trebuie să fie constituite din cel puțin 5 membri (persoane juridice și/sau persoane fizice) cu activitate individuală de cel puțin 3 ani în sectorul horticol și să asigure co-finanțare de minim 50% din valoarea costurilor eligibile.

Sunt invitate să participe atât grupurile nou formate, cât și cele finanțate în cadrul apelurilor precedente, care doresc să completeze finanțarea obținută până la plafonul cumulativ de 350 mii dolari SUA per grup, în vederea extinderii afacerii.

Dosarele vor fi depuse la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).  Detalii despre criteriile de eligibilitate și setul de documente necesare sunt disponibile pe pagina web www.aipa.md.

Programul de granturi „Facilitarea accesului la piețele de desfacere” se află la cea de-a șasea rundă de implementare.

De la lansarea programului în 2014 și până în prezent, au fost finanțate 30 grupuri de producători, care au unit 161 producători agricoli din sectorul horticol. Valoarea totală a resurselor de grant debursate constituie 7,5 mln. dolari SUA, iar co-finanţarea asigurată de Grupurile de Producători reprezintă cca 8,6 mln dolari SUA.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.