Grupul „Adoptă un vot” organizează cea de-a III-a ediție a Offline-ului la Chișinäu pe 18 august

Grupul „Adoptă un vot” organizează cea de-a III-a ediție a Offline-ului la Chișinäu pe data de 18 august 2018. Tema acestei ediții este: lmplicarea civică a diasporei în campania electorală pentru Alegerile Parlamentare din 2018.

În urma rezultatelor obținute la Offline-urile anterioare care au avut loc în martie și august 2017, reprezentanții din diaspora împreună cu concetățenii de acasă, s-au mobilizat pentru organizarea celei de-a treia ediții care va avea loc la Chișinău, pe 18 august în incinta localului Generator HUB.

Offline-ul este un eveniment civic și împărtășește viziunea comunității „Adoptă un vot” de a contribui prin acțiuni concrete în vederea dezvoltării și democratizării societății din Moldova. Participanții vor putea să se implice direct în proiectele şi acțiunile care au fost inițiate la edițiile anterioare, dar și să vină cu idei și propuneri noi pentru îmbunătățirea situației actuale din țară.

Toate persoanele interesate de acasă și din diasporă sunt invitate să participe la acest Offline. Evenimentul este organizat de comunitatea Adoptă un Vot în parteneriat cu Platforma Națională a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, cu contribuția Ambasadei Regatului Olandei la București și a Black Sea Trust al German Marshall Fund of USA. Opiniile exprimate în cadrul evenimentului nu reprezintă neapărat opinia donatorilor.

De asemenea, organizatorii evenimentului invită participanții pe 17 august, între orele 08:00 si 09:00, în fața Palatului Republicii, pentru  a scrie câte un mesaj guvernanților.

„După ce am colectat câteva scrisori pentru guvernanții corupți pe 5 august împreună cu comunitatea Occupy Guguță, acum e nevoie să mergem să le înmânăm direct lor. Noi vom pregăti scrisori în stilul panelului „Slujesc țării și poporului, nu dictatorului”  și vă invităm să scrieți ce credeți despre guvernanții corupți. Vom lipi aceste scrisori de hainele noastre și vom intra la Congresul Diasporei pentru a ne asigura că premierul Filip si alții înțeleg că lumea nu a plecat sau e dezamăgită din cauza că nu avem unde face sport”, se arată în mesajul organizatorilor.

Agenda evenimentului poate fi accesată la compartimentul Programhttps://adoptaunvot.com/event/offline-3. Vă puteți înregistra în continuare prin intermediul acestui formular: https://form.adoptaunvot.com/form/register-offline-3.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.