Gruparea lui “Sașa Țiganul”, trimisă în judecată pentru contrabandă cu mărfuri de la piața “KM 7”

Opt membri ai unei grupări criminale specializate în contrabandă cu mărfuri de la piața “KM 7” au fost trimiși în judecată. Mărfurile de larg consum, provenite de la Piața “KM 7” de lângă orașul Odessa, Ucraina, erau introduse în mod fraudulos pe teritoriul Republicii Moldova prin segmentul transnistrean.

Trei dintre inculpați, inclusiv capul grupării numit “Sașa Țiganul”, se află în arest preventiv, iar în privința celorlalți au fost aplicate măsuri preventive de alternativă.

În cadrul urmăririi penale, desfășurate de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și ofițerii Serviciului Vamal, au fost depistate și ridicate mărfuri de contrabandă în valoare de peste 1 700 000 lei.

În caz de condamnare, inculpații riscă pedeapsa cu închisoarea pe un termen de la 3 la 10 ani.

În continuare, sunt întreprinse eforturi comune în vederea combaterii fenomenului legat de contrabanda cu mărfuri provenite de la “Piața KM 7” din preajma orașul Odessa, Ucraina.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.