Grupare internaţională, dezmembrată: 130 de migranţi – racolaţi şi exploataţi în Israel. Detalii// VIDEO

O grupare infracţională specializată în practicarea imigrării ilegale a cetăţenilor Republicii Moldova pe teritoriul Statului Israel, în scop de exploatare prin muncă, a fost destructurată de oamenii legii din Republica Moldova în cooperare cu colegii din Israel şi Ucraina.

Astfel, au fost identificaţi 130 de migranţi care au fost racolaţi şi exploataţi prin muncă în Israel.

La 13 septembrie, cinci membri, un bărbat şi patru femei, cu vârsta cuprinsă  între 25- 52 de ani, domiciliaţi în Chişinău, au fost reţinuţi  pentru 72 de ore.

În urma investigaţiilor, ofiţerii CCTP au stabilit că suspecţii racolau potenţiali migranţi originari din Moldova, după care ulterior, contra sumelor cuprinse între 6500 – 7000 dolari, per/persoană, aceştia erau transportaţi în Israel pentru îngrijeau de bătrâni şi persoane bolnave.

Migranţii care mergeau la muncă în Israel, pentru îngrijirea persoanelor invalide sau bătrâne, cu un regim de 24 din 24 ore, erau remuneraţi în mediu cu un salariu în valoare de 1000 dolari SUA, lunar.

La fel, pentru migranţii care nu aveau bani să achite aceste sume înainte de a merge în Israel, suspecţii le organiza plecarea la muncă în credit. Astfel, timp de 15 luni din salariul lunar, fiecare migrant trebuia să achite o sumă finală de 12 500 dolari. De asemenea, suspecţii din R. Moldova acţionau în complicitate cu alţi membri activi din Israel.

Potrivit materialelor anchetei, în această schemă infracţională sunt implicate mai multe companii, specializate în eliberarea certificatelor false, privind absolvirea cursurilor de instruire în domeniul îngrijirii bătrânilor, fără autorizaţia respectivă  precum şi în racolarea migranţilor, pentru plasare în câmpul muncii.

Astfel, plasarea în câmpul muncii avea loc în baza vizelor şi contractelor de muncă primite la Consulatul Israelului din oraşul Kiev, Ucraina. Acestea erau eliberate în baza unor acte primare false -certificate confirmative a absolvirii cursurilor de îngrijire a persoanelor de vârstă înaintată şi a certificatelor medicale, care atestă starea sănătăţii migranţilor.

În luna august, angajaţii CCTP în temeiul unei comisii rogatorii de asistenţă juridică internaţională au continuat împreună cu colegii omologi din Israel documentarea figuranţilor pe caz.

S-a reuşit audierea a 38 de victeme direct la locul de muncă  pe teritoriul Statului Israel, au fost ridicate documente cu semnalmente de falsificare în original, care sunt probe concludente pe caz.

În cadrul a 30 de percheziţii efectuate la domicilii, automobile şi sediile companiilor, au fost ridicate probe care au confirmat implicarea subiecţilor menţionaţi la comiterea infracţiunii: tehnică computerizată, purtătoare de informaţie documente şi înscrisuri purtătoare de urme ale infracţiunii, acte de identitate, dosare procesate pentru solicitarea vizelor a circa 100 de migranţi, bani proveniţi din activitate criminală în sumă de peste 100000 euro.

Totodată, la 13 septembrie, ofiţerii CCTP în comun cu cei ai Serviciului Grăniceri a Ucrainei, au efectuat acţiuni procesuale în baza comisiei rogatorii internaţionale.

Astfel, au fost verificaţi şi audiaţi mai mulţi emigranţi pe care suspecţii din Republica Moldova în acel moment îi transportau în Israel. Fiind verificaţi de forţele de ordine, au fost ridicate documente cu semne de falsificare, în baza cărora au fost primite vizele de muncă în Israel.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală. Conform legislaţiei în vigoare, persoanele culpabile de ”Organizarea migraţiei ilegale” se pedepsesc cuamendă în mărime de la 1150 la 1350 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 5 la 7 ani.

Acţiunile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii cu Destinaţie Specială „Fulger”.

[youtube id=”sGtNU8hhY_g” start=”0″]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.