Grup responsabil de prejudicierea bugetului cu 300 milioane, reținut

Serviciul de Informaţii şi Securitate și Procuratura Generală au documentat activitatea unei grupări specializate în evaziune fiscală şi spălare de bani care, prin intermediul unor firme “fantomă”, cu implicarea unor funcţionari publici, ar fi prejudiciat bugetul public naţional cu aproximativ 300 milioane de lei.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigaţii, ofiţerii SIS au acumulat dovezi în privinţa faptului fondării de către membrii grupului a unor firme fictive, pe numele unor persoane fără cunoştinţă de cauză sau afiliate, în vederea spălării banilor şi evaziunii fiscale, precum şi protejării grupării criminale de către unii funcţionari publici.

Din materialele acumulate reiese că prin intermediul entităţi economice false ar fi fost efectuate pseudo-tranzacţii de vânzare-cumpărare. Gruparea infracţională avea ca scop “legalizarea” pe teritoriul fiscal al mărfurilor de contrabandă (facturare), lichefierea mijloacelor băneşti, preluarea şi acumularea datoriilor fiscale în contul firmelor dubioase şi fără beneficiari reali.

În procesul documentării acţiunilor ilegale ale figuranţilor au fost acumulate informaţii, potrivit cărora banii ar fi fost transferaţi pe conturile bancare ale agenţilor economici cu activitate fictivă, iar ulterior, în baza unor contracte “formale”, erau lichefiaţi sau transferaţi în zone off-shore, în vederea camuflării şi “spălării” veniturilor ilicite.

Astăzi au fost efectuate 7 percheziţii la domiciliile şi oficiile firmelor gestionate de către suspecţi, unde au fost depistate şi ridicate calculatoare, ştampile, acte contabile şi înscrisuri de ciornă cu informaţii privind săvârşirea evaziunilor fiscale. Actualmente, 6 persoane au fost reţinute pentru 72 de ore, urmând a fi cercetate în cadrul cauzei penale pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Printre persoanele reţinute sunt foşti angajaţi ai Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.