Grănicerii nistreni nu i-au permis lui Oazu Nantoi să treacă frontiera

Grănicerii de la punctul vamal Antonovka, dinte Ucraina şi Transnistria, nu i-au permis membrului Partidului Democrat (PD), Oazu Nantoi, să intre în ţară. Acesta a fost nevoit să se întoarcă la Chişinău prin Odesa.

"M-am pornit la Kiev pe patru martie şi am traversat fără probleme regiunea transnistreană, dar la întoarcere m-au oprit pentru verificarea actelor şi m-au întors din drum", a declarat, pentru jurnal.md, Oazu Nantoi. Potrivit membrului PD, grănicerii l-au reţinut timp de 50 de minute, după care i-au spus că îi este interzis accesul pe teritoriul nistrean, deoarece a fost inclus în lista neagră. "Acest lucru se întâmplă din cauza că noi nu am dat dovadă de de verticalitate", a adăugat Nantoi.

Preşedintele Comisiei Unificate de Control (CUC), Ion Leahu, a declarat, pentru jurnal.md, că nu a fost informat despre acest incident. "Punctul de trecere de la Antonovka nu face parte din Zona de securitate şi grănicerii de acolo au restricţionat accesul mai multor persoane de rang înalt, printre care se numără şi ambasadorul american în Republica Moldova", susţine Leahu. Şeful CUC a mai adăugat că acest caz va fi analizat şi se va lua o decizie în acest sens.

Pe de altă parte, viceprim-ministru responsabil de reintegrarea ţării, Victor Osipov, afirmă că autorităţile de la Tiraspol încalcă toate actele semnate şi îşi crează o imagine proastă. "Oazu Nantoi nu se poate afla în nicio listă neagră, deoarece nu a traversat teritoriul nistrean în calitate de deputat, ci ca om simplu", a menţionat, pentru jurnal.md, Osipov. Acesta a mai adăugat că în cadrul întrunirii în formatul 5+2 de la Viena s-a decis că vor fi descurajate toate aceste acţiuni, pentru ca să nu submineze rezolvarea diferendului transnistrean.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.