Fratele polițistului, prins ieri cu mită, a fost reținut. Și acesta ar fi pretins o mită de 4 000 euro

Fratele polițistului, prins ieri în flagrant delict cu mită, a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție. Și acesta este polițist bănuit de trafic de influență, doar că pe un alt dosar.

Potrivit materialelor anchetei, în toamna anului 2016, bărbatul ar fi pretins și primit 4 000 de euro, sub pretextul că poate influența magistrații de la Judecătoria Bălți să emită o sentință mai blândă în privința denunțătoarei.

Dat fiind faptul că omul legii nu s-a ținut de promisiune, iar între timp femeia a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu suspendare, aceasta la denunțat la DGT ”Nord” a CNA.

Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, polițistul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 7 ani de pușcărie sau o amendă de până la 300 000 de lei.

Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.

Reamintim că un ofiţer de investigaţii de la Inspectoratul de Poliție Râşcani a fost reținut aseară de DGT “Nord” a CNA şi procurorii anticorupție. Bărbatul este bănuit de trafic de influență şi va petrece următoarele 72 de ore în izolator.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.