Franţa, interesată de rezolvarea diferendului transnistrean

O delegaţie a MAE a Franţei a efectuat ieri, 3 mai, o vizită de lucru la Tiraspol. Unul din subiectele principale de discuţii l-a constituit perspectivele soluţionării diferendului transnistrean. În cadrul acesteia, şeful Direcţiei Europa Continentală a Ministerului Afacerilor Externe şi Europene al Franţei, Eric Fournier, a declarat: „Franţa este membru OSCE. Astfel noi, suntem interesaţi pentru a înlesni procesul de negociere între cele două părţi. Reluarea transportului feroviar între cele două maluri Nistrului a fost posibilă anume cu suportul OSCE”, a menţionat Fournier.

Eric Fournier a avut de asemenea o întrevedere cu vicepremirul pentru reintegrare, Eugen Carpov. Oficialul francez a apreciat noul climat al relaţiilor dintre cele două maluri ale Nistrului după schimbarea regimului de la Tiraspol. Totodată, domnia sa a salutat depăşirea crizei politice la Chişinău. Oficialul francez a declarat că în prezent Moldova este lider în implementarea politicilor reformatoare în cadrul Parteneriatului Estic şi a încurajat menţinerea acestei dinamici în dezvoltare.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare