FOTO: Sudul Moldovei vrea să scape de gunoiştile neautorizate

Îmbunătăţirea calităţii mediului ambiant şi a sănătăţii populaţiei din centrele raionale este scopul pentru care a fost iniţiat unul din cele mai ample proiecte ale Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud. Cahul, Cimişlia, Basarabeasca, Cantemir, Ştefan Vodă, Căuşeni şi Leova sunt oraşele care încearcă să devină mai curate, printr-un management eficient şi instructiv al deşeurilor menajere.

Acest proiect este unic în ţara noastră prin amploarea şi impactul pe care urmează să-l aibă. În timp ce Moldova este sufocată de gunoişti neautorizate, mai multe localităţi din regiunea de sud au şansa să scape de boala fără leac a satelor şi oraşelor noastre – gunoiul aruncat pe oriunde.

Proiectul „Eficientizarea managementului deşeurilor solide în Regiunea de Dezvoltare Sud” a început în 2011, cu multe discuţii. Pentru a vedea care sunt rezultatele proiectului, am mers în două centre raionale – la Cantemir şi Cahul.

„Platformele le-am reparat cu forţele proprii”
În oraşul Cantemir implementarea proiectului a fost mai dificilă. Aici, ca şi în alte centre raionale, au fost construite platforme şi procurate containere pentru colectarea separată a gunoiului. Autorităţile locale au mai solicitat procurarea unei unităţi de transport – un buldozer. „Pentru noi, cea mai mare problemă a fost calitatea platformelor. Din păcate, ele nu au fost construite calitativ de către antreprenor. Acum el nu mai este de găsit, iar noi am reparat cu forţele proprii greşelile lui”, spune primarul localităţii, Roman Ciubaciuc.

În total, în oraş au fost construite 30 de platforme, pe lângă cele 15 existente. Totodată, în cadrul proiectului, au fost aduse 43 de containere pentru gunoiul menajer, cinci pentru colectarea cartonului şi 40 – destinate plasticului, a fost procurată o presă de balotat hârtie şi plastic, un calculator cu toate softurile necesare pentru întreprinderea municipală de specialitate. Potrivit primarului, pe parcursul anului 2013 în oraş s-au colectat şi balotat peste trei tone de plastic. „Principala problemă din aproape toate localităţile este că, pe lângă o gunoişte autorizată, mai sunt alte două-trei neautorizate. De aceea, scopul pe care şi l-a propus ADR Sud şi toate cele opt primării a fost de a reduce numărul acestora”, argumentează Roman Ciubaciuc. Acum lucrurile se schimbă, inclusiv mentalitatea oamenilor. Pentru serviciile de salubrizare, cantemirenii plătesc între 9 lei (cei de la blocuri) şi 11 lei (pentru gospodării).

„Rămâne doar ca oamenii să arunce gunoiul în tomberoane”
Într-o zi de sâmbătă, la Cahul ne-am întâlnit cu primarul Petru Burlacu. El confirmă că managementul deşeurilor menajere a devenit una din priorităţile localităţii, ca de altfel şi a întregii ţări. Astfel, la Cahul au fost construite 23 de platforme unde au fost instalate circa 200 de tomberoane. De asemenea, a fost procurată o autospecială de colectare, presare şi transportare a deşeurilor, o presă de balotat plasticul şi hârtia, un calculator performant pentru Gospodăria comunal-locativă. „Cel mai important este ca oamenii să înţeleagă importanţa acestui serviciu. Noi îi informăm permanent să arunce gunoiul în tomberoane, şi nu pe alături. Trebuie să conştientizăm cu toţii că de asta depinde calitatea mediului şi să ne obişnuim să colectăm deşeurile separat dacă ne pasă de sănătatea noastră. Or, am ajuns în situaţia când apa din reţelele de apeduct e mai curată decât cea din fântâni”, afirmă Petru Burlacu.

Urmează să fie soluţionată şi problema depozitării şi reciclării deşeurilor. În prezent, se caută un loc pentru construcţia poligonului pentru depozitarea deşeurilor colectate din întreaga subregiune (Cahul, Taraclia, Cantemir). Şeful Secţiei management proiecte din cadrul ADR Sud, Eugen Lupaşcu, spune că acest lucru e realizabil. „Noi am încercat să creăm condiţii pentru aceste comunităţi ca să gestioneze serviciul eficient. Este primul proiect de acest fel din ţară şi are mai multe etape de implementare, inclusiv depozitarea şi reciclarea”, spune el.

Majoritatea localnicilor salută iniţiativa de a colecta selectiv deşeurile, chiar dacă unii cred că moldovenii nu vor respecta această condiţie. Ludmila Hariton din Cahul este mulţumită că în apropierea blocului de pe strada Viilor unde locuieşte au apărut mai multe pubele pentru colectarea gunoiului: „Erau două containere vechi aici, care se umpleau foarte repede. Acum sunt mai multe, iar gunoiul e luat la timp”. Denis Andoni din Cantemir accentuează că mult depinde de oameni. „Când sunt pline containerele, oamenii aruncă gunoiul alături şi e urât. Observ că vine maşina să-l strângă, dar gunoi pe jos tot mai este. Apoi ne plângem că miroase urât”, spune el.

Bugetul total al proiectului „Eficientizarea managementului deşeurilor solide în Regiunea de Dezvoltare Sud” este de 14.366.372,07 lei, surse alocate din Fondul National de Dezvoltare Regionala, inclusiv 100.000 lei alocaţi în cadrul proiectului „Guvernarea deşeurilor – IEVP” pentru desfăşurarea campaniei de informare şi de conştientizare în rândul cetăţenilor.

de Ion Surdu

Când sunt pline containerele, oamenii aruncă gunoiul alături

deseuri_dezvoltare regionala

Alexei Parfeni din Cantemir, conduce noul buldozer, procurat în cadrul proiectului. „Pe lângă transportarea gunoiului, îl mai folosim pentru curăţarea străzilor pe timp de iarnă”, spune el.

deseuri_dezvoltare_regionala 1

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.