Connect with us

Important

A fi sau a nu fi deținuți-actori și penitenciar-scenă

Publicat

pe

11 deținuți pe viață, 12 artiști cu renume național, cinci luni de repetiții, ore de arta actorului, de vorbire scenică și de expresie corporală, trei parteneri de talie europeană, au făcut posibilă existența și interpretarea spectacolului „Hamlet Proces”, pe teritoriul penitenciarului nr. 17 de la Rezina.

Cei 11 actori-deținuți sau deținuți-actori, indiferent cum ar fi mai corect să-i numim, au jucat de trei ori spectacole – pentru restul deținuților, pentru rude, pentru partenerii proiectului, iar cel din urmă a fost transmis live de 2 instituții media pentru peste 30.000 de spectatori online.

„Hamlet Proces” este un spectacol realizat de Centrul de Arte COLISEUM, în frunte cu Mihai Fusu. Regizat de Luminița Țâcu, proiectul a avut ca scop resocializarea și integrarea prin teatru a deținuților pe viață. Zi de zi actori cu renume din trupa teatrului Național „Mihai Eminescu” au lucrat alături de ei.
După vizita din august, i-am regăsit pe deținuți în febra pregătirilor pentru spectacol. Emoțiile și agitația nu lipseau. Unul se costuma, altul repeta pentru ultima dată replicile, al treilea își instala microfonul, al patrulea fuma o țigară pentru calm și curaj. Spectatorii își ocupau locurile, afară se lăsa deja răcoarea. În curând se face ora 7 seara, în curând vom afla la ce au lucrat timp aproape jumătate de ani, unicii 11 deținuți care au răspuns la invitația Luminiței Țâcu și a lui Mihai Fusu…

Dorința de libertate…

Între timp, o prindem pe regizoare, care era de negăsit timp de cele 5 luni, care a închiriat un apartament la Rezina pentru a fi cât mai disponibilă pentru studenții săi. „Eu i-am cunoscut la fel de buni, de interesanți, de dornici de comunicare, așa cum sunt ei acum. Nu pot să zic nu au învățat nimic din ceea ce am făcut împreună, arta teatrală fiind o artă sensibilă. Ea pune în mijlocul acțiunii esența umană. Bineînțeles, ei au devenit mai înțelepți, poate, mai comunicativi. Cel puțin, au devenit mai interesați de actorie – un lucru destul de important pentru noi. Mi-e frică să zic, dar din ce în ce mai mult simt dorința lor de libertate, dorința de a ieși dincolo de gratii…”, recunoaște regizoarea Luminița Țâcu.

Un moment important pentru toți, spune ea, a fost când au ieșit pentru prima dată pe terenul de fotbal, unde s-a jucat spectacolul. Până atunci, repetițiile avea loc în incinta penitenciarului. „Unii dintre ei nu au ieșit de 20 de ani aici. Pentru mine personal, a fost o mare premieră. Să văd cum oamenii ies afară și se bucură de cerul liber”, spune aceasta emoționată.

Următorul pas – Teatrul Național

După reîntâlnirea cu cerul neacoperit de gratii, a urmat o altă premieră, atunci când deținuții au jucat în fața colegilor lor, celorlalți condamnați. Apoi, au jucat în fața rudelor lor, mame, tați, surori, frați, care au venit să-i vadă, să-i susțină, să se bucure de ei, să-i încurajeze și să le dăruiască flori și aplauze. „Premiera în fața partenerilor și a jurnaliștilor este iarăși un moment important. Pentru ei, ca și pentru noi, oamenii din teatru, orice zi este un examen, orice ieșire în scenă este un examen. Pentru ei, orice clipă este un examen”, spune regizoarea.

Cei de la Centrul de Arte COLISEUM își soresc ca „Hamlet Proces” să fie într-o continuă desfășurare. Astfel, Luminița Țâcu asigură că munca cu cei noi 11 actori nu se oprește aici. „Bineînțeles că o să ne îngrijim de lucrul nostru, o să ne îngrijim de ei. Vom continua, în măsura posibilităților, lucrul cu ei. Vom încerca să organizăm evenimente teatrale cu ei, pentru ei, întâlniri cu personalități, oameni de artă care vor împărtăși experiența artistică. Pentru că ei sunt curioși să cunoască lume, despre care doar aud la televizor sau la radio. Ideile sunt mult prea mari și mult prea frumoase, în ce ține de acest spectacol, pentru că am fi vrut să jucăm pe scena Teatrului Național. Lucru în care vrem să credem în continuare și suntem siguri că se va întâmpla”, spune aceasta..

„Aerul este plin de promisiuni”

Igor Goriunov, încarcerat la 26 de ani, are acum are 48. Înainte să fie deținut, Igor nu era indiferent față de artă. Acesta vizita teatrele, prefera opera și baletul. Întrebat dacă speră ca, datorită acestor proiecte, să îi fie modificată sentința, Igor citează o replică din piesa „Hamlet” – „aerul este plin de promisiuni, ce va fi nu se știe”. „Sigur că sperăm, fiecare speră că ceva se va schimba în viața lui. Dar multe deja s-au schimbat. Noi singuri construim garduri și ziduri și trăim între ei. Sper că, cu ajutorul acestui „Proces”, între noi și societate s-au dărâmat mai multe ziduri, că lumea se va uita altfel la noi. Să stai aici 10-15 ani și să rămâi om, ci nu un tipic pușcăriaș, deja este un lucru mare”, mărturisește Igor.

Potrivit deținutului pe viață, nivelul proiectului „Hamlet Proces” nu se compară cu cele în care s-a mai implicat, or, Mihai Fusu și Luminița Țâcu le-au arătat bucătăria interioară a teatrului. „Ei ne-au ridicat la un nivel mult mai mare. Chiar și limba de stat, mai multe lacune, dar o vorbesc mult mai bine”, spune Igor.

„Din păcate, eroul meu a ales răul la sfârșit”

Deținuții implicați în proiect s-au arătat a fi oameni foarte sensibili. I-au dat de gol chiar lacrimile și vocea tremurândă pe care nu le-au putut ascunde imediat ce s-a terminat spectacolul. Unul dintre ei a fost Mihai M., cel care a jucat rolul Regelui Claudius. Mihai a fost și unul dintre cei care nu au acceptat din prima rolul distribuit, pentru că era unul negativ. „Monologul regelui este unul foarte puternic. Este vorba de lupta dintre bine și rău. Dar toată viața noastră este o luptă. Din păcate, eroul meu a ales răul la sfârșit. Eu nu am jucat, eu am trăit cu acest rol”, spune cu lacrimi în ochi Mihai M.

Totuși, acesta pare a fi consolat cu soarta lui. „Cum o fi voia Domnului, eu o s-o primesc așa cum va fi ea. Am 22 de ani de când stau aici, am fost arestat la 18 ani… Am două fiice care mă vizitează, am soție care mă așteaptă. Credem în mai bine, trebuie să fim optimiști. Sperăm că Moldova se va dezbăiera de legile post sovietice din anul 1961, după care am fost judecat”, ne-a mărturisit Mihai.

Acest proiect pare să fi schimbat multe în viețile deținuților, or întrebați despre ce urmează, deținuții amintesc în cor de promisiunea de a jucat pe scena naționalului. „Nici nu vreau să mă gândesc la faptul că toate acestea se termină. Am mari emoții. Noi ne-am împrietenit cu toată echipa de actori, că nici nu vreau să mă gândesc la despărțire. Ne va fi foarte greu pe suflet. Înțeleg totul, dar alung acest gând tot mai departe”, spune Igor, încercând să înghită nodul din gât.

Cu nod în gât am părăsit și noi închisoarea, jurnaliști, oficiali, artiști, parteneri europeni. Ei alături de gardieni au rămas acolo pentru toată viața. Sau poate nu?

S-a lansat în presă în toamna lui 2012, la ziarul Timpul, unde a fost reporteră și redactoare adjunctă. S-a alăturat echipei Moldova.org începând cu iunie 2016.

Cultură

Update / Cenzura se învață la școală. Un elev din Chișinău a fost blamat pentru că a vorbit despre V. Plahotniuc în timpul unei ore deschise

Publicat

pe

De către

Un elev al liceului român-francez „Gheorghe Asachi” din Chișinău a fost blamat în fața întregii instituții pentru că, întrebat de profesoară, în timpul unei ore deschise, ce și-ar lua ei cu ei în călătorie, a răspuns că ar lua „cravata lui Plahotniuc și un milion de dolari”. Copilul a fost acuzat că „a făcut liceul de rușine în toată țara” și i s-a spus că minorii nu au voie să discute de politică.

Directorul Liceului Teoretic moldo-francez „Gheorghe Asachi” din Capitală, Boris Volosatâi, a declarat că regretă cele întîmplate și va lua toate măsurile de rigoare pentru a pedepsi cadrele didactie care și-au depășit atribuțiile.

„Nimeni nu este îndrept să-l învețe sau să-l impună pe copil la care Dumnezeu să-și facă cruce. Îndată ce a apărut acest material, am organizat o ședință și am luat notele explicative de la cadrele didactice implicate. Am scris sesizare la Consiliul de Control și Etică din instituția noastră care ulterior va veni cu propuneri de pedeapsă a acestor cadre didactice. Cu acest copil într-adevăr s-a comis o greșeală de neiertat și ea trebuie să fie corectată”.

Potrivit directorului, în ultimii doi ani, au fost înscriși peste o sută de copii ai foștilor absolvenți ai liceului.

„S-au reparat veceurile și coridoarele, s-a schimbat foarte mult în 20 de ani instituția noastră. Faptul că dumnealui venind din Elveția și-a adus copilul tot aici și nu în altă parte, înseamnă că tot a avut o anumită încredere”, a declarat pentru Moldova.org Boris Volosatâi.

Mai multe detalii puteți afla din scrisoarea deschisă semnată de Igor Moldovan, tatăl băiatului și absolvent al aceluiași liceu, care a fost adresată directorului instituției, Boris Volosatâi:

„Bună ziua, domnule Volosatii Boris.
Acesta este un long read, Vă rog să Vă înarmați cu răbdare.
Câteva luni în urmă Sergiu mi-a spus că aveți un nepoțel care Vă poartă numele și care merge în clasa întâi. Evident la Gheorghe Asachi. Numai din această cauză m-am încumetat să Vă scriu. Cred că trebuie să fiți pregătit pentru ce Vă așteaptă.
Anul acesta copilul meu a mers la olimpiada școlară de limbă română. Tema compunerii la care au fost învitați să lucreze copii a fost ceva de genul „Un dialog cu trântorul (care trăiește cu albinele)”. Am fost foarte fericit când am aflat că are mențiune, pentru că româna nu este tocmai partea lui puternică, dar m-am pus pe gânduri când am aflat de ce. Deoarece el a scris în lucrare că îl înțelege pe trântor. Înțelegeți? A spus că el, fiu-meu, îl înțelege pe trântor, pentru că el tot ar vrea să aibă posibilitatea să stea și să nu facă nimic, dar nu poate, pentru că sunt obligații și pentru că cineva are așteptări (asta e de la mine). Păi iată că profesoara lui, care a controlat lucrarea, i-a cerut socoteală pentru un asemenea raționament și a calificat ca fiind nepotrivite asemenea gânduri într-o compunere la olimpiadă. Dar să depășim acest moment lipsit de importanță.
Ieri fiu-meu a avut lecție deschisă la franceză. Cu asistenți din toată Moldova. De la institutul de stat. Nu știu care institut de stat, Vă rog să nu mă întrebați, dar mulți și importanți. Nu știu cine planifică aceste evenimente, nu știu care dacă trebuie informați sau nu părinții, nu știu dacă e necesar copiii să fie diferiți decât în zilele obișnuite, dar a fost. Așa s-a întâmplat, că fiu-meu a mers 3 ani la școală în satul Versoix, cantonul Geneva. Aveți dreptate, în satul unde a trăit răposatul Regele Mihai. Și da, aveți dreptate, în satul unde se află College de Leman și unde a învățat sau poate încă mai învață fiul domnului Plahotniuc. Ce vreau să spun e că Antuan vorbește franceza ceva mai bine decât majoritatea colegilor săi. Acum profesoara de franceză le-a dat o întrebare: ce și-ar lua ei cu ei într-o valiză, dacă ar pleca în călătorie. Și eu sincer nu știu ce i-o fi trecut copilului prin cap să spună că ar lua cravata lui Plahotniuc și un milion de dolari, dar a spus-o. Și știți ce a urmat, dle Director? Cred că știți, pentru că s-ar putea să fie o chestie de rutină.

Au fost telefonați părinții și pe un ton grav invitați urgent la școală. Când spun urgent e la propriu – la ora 15.00. Dar până la s-a produs ceva ce cu siguranță nu are dreptul să aibă loc nicăieri cu nimeni și mai ales cu un copil. Profesoara de franceză a chemat învățătoarea, l-a scos pe copil în fața clasei în care erau și cei de la institutul de stat, i s-a spus că a făcut liceul de rușine în toată țara, i s-a spus că copiii nu au voie să discute de politică, apoi, odată cu următoarea lecție, a început actul de linșaj public la propriu. Doamna învățătoare l-a scos timp de 45 de mine de 3 ori (trei ori, Karl!) în fața clasei, i-a spus că este cap de serie în lista dumneaei cu cei mai răi elevi din clasă, l-a umilit în public, l-a făcut să plângă, l-a pus să-și ceară scuze, și… a invitat părinții la școală. De ce? Pentru ce?

P.S. Acum – despre mine. Eu sunt cel pentru care epopeea școlară a început pe 1 septembrie 1989 în blocul vechi al școlii Nr. 1 „Grigore Kotovskii”, când Dvs. încă erați director adjunct, și s-a sfârșit pe 26 iunie 2000 pe terasa Teatrului de operă și balet „Maria Bieșu” odată cu balul de absolvire al Liceului teoretic român-francez (cu renume național) „Gheorghe Asachi”, când Dvs. deja de 10 ani erați la cârmă.
Nu știu dacă mai țineți minte cum arăta școala în 1989. Era frig peste tot în RSSM, dar mai ales în blocul vechi. Din cauza numărului mare de părinți care doreau să-și dea copiii la „prima” școală din Republică, ați construit în mare grabă niște anexe, ați reamenajat niște săli sportive și de evenimente și holuri, iar altele le-ați dat uitării, ca mai târziu, pur și simplu să le dați în chirie. În ce mă privește, caut dar nu găsesc nicio amintire caldă din acea vreme.

În anul 2000 lucrurile stăteau altfel. În societate, mă refer. La liceu totul rămăsese pe vechi. Vecee nespălate fără hârtie și apă caldă, scări antiincediare nefuncționale, coridoare prăfuite, laboratoare pustii, sală de informatică cu calculatoare Electronica etc. În schimb, era foarte mult patriotism. Din perioada ceea am mai multe amintiri frumoase, pentru că frumoși eram noi. Și vârsta. Și unii profesori.
După ultimul examen de bacalaureat eu și cu un coleg de clasă, pe care îl cunoașteți bine, am scris cu cariocă neagră de-a lungul peretelui la etajul 5: „В ЭТОЙ ШКОЛЕ МЫ ЗВЕРСКИ УБИЛИ ВРЕМЯ”. Pentru atunci era valabil, însă astăzi aș scrie:

„В ЭТОЙ ШКОЛЕ ВРЕМЯ ЗВЕРСКИ УБИЛО НАС”

De atunci au mai trecut aproape 20 de ani și copilul meu merge în aceeași sală de clasă, în care am mers și eu în primii ani. Să știți că nu am foarte mulți colegi și nici colege care au decis să-și dea copii la Asachi. Din clasa noastră știu doar despre Dorina.

Ce vreau să spun e că mi se întâmplă să vizitez alma mater-ul mai des decât alții, ceea ce nu neapărat Vă și bucură, chiar dacă prin interviuri declarați că sunteți ca și părinții – în așteptarea copiilor. Și Vă spun că din 1989 puține lucruri s-au schimbat în genere, și încă mai puține spre bine. Prin preajma liceului s-au mai schimbat ele, dar în liceu – puține: vecee în care nu vrei să intri, fără hârtie și apă caldă, coridoare prăfuite etc etc. În schimb și mai mult patriotism. Patriotism în compuneri, patriotism în manuale, patriotism la olimpiade și patriotism în capul învățătorilor.

Trebuie să Vă mai spun că anul acesta la întâlnirea cu absolvenții am fost 2 oameni din toată promoția. Nu mă credeți? Verificați listele celor prezenți. Anul acesta de 1 martie am avut cel mai clar senzația că liceul meu de suflet a devenit nimic mai mult decât o școală provincială cu orgoliu de sorbonă. Cred că de la cap se trage.”

Citește mai departe

Important

Fact-check: Cum depistăm site-urile care publică știri false

Publicat

pe

De către

Tot mai multe site-uri care publică știri false apar în mediul online din Moldova. Cum le depistăm?

Citește mai departe

Economie

Fact-check: Întoarcerea miliardelor furate – din bani publici sau nu?

Publicat

pe

De către

Andrian Candu, președintele Parlamentului, afirmă că din banii publici nu s-a plătit nimic pentru întoarcerea miliardelor furate. Experții îl contrazic.

Citește mai departe