Femeia pe care a pomenit-o Iurie Leancă în discuţia cu vicepreşedintele american Joe Biden

Emilia Tofăilă – o locuitoare din satul Visoca, raionul Soroca, care vara trecută i-a spus în faţă premierului Iurie Leancă că nu crede că drumul Sărăteni-Soroca va fi reabilitat – şi-a schimbat opinia şi i-a declarat astăzi oficialului „Că aşa drum nu a mai văzut nicăieri”.

Cei doi s-au văzut la ceremonia de inaugurare integrală a şoselei, care a început a fi reconstruită acum doi ani cu suport american.

Premierul Iurie Leancă a remarcat femeia în mulțime și i-a spus: „Doamna Tofăilă, v-am pomenit destul de des în toată această perioadă, chiar și într-o discuție cu vicepreședintele american Joe Biden. I-am zis că vom face tot posibilul pentru ca să vă convingem că putem să ne ținem de cuvânt și să ne onorăm obligațiunile”.

Mătușa Emilia a avut și ea un mesaj pentru premier: „E bun drumul! Așa drum nu am mai văzut nicăieri. Dacă veți face așa în toată țara și vor mai fi create locuri de muncă, nu va mai pleca nimeni peste hotare. Vor sta copiii lângă părinți, acasă, în Moldova”.

Și ambasadorul SUA în Republica Moldova, William Moser, a menționat că a avut o deosebită plăcere să le arate tuturor că și în Moldova pot fi construite drumuri de calitate.

Proiectul de reabilitare a șoselei Sărăteni-Soroca, reconstruită în cadrul Programului Compact, finanțat de Guvernul SUA prin intermediul Corporației Provocările Mileniului, a inclus reparația și construcția a 14 poduri, construirea trotuarelor, a canalelor de colectare a apelor pluviale și a stațiilor de autobuz, dar și iluminarea traseului prin localități, instalarea parapetelor din metal, a indicatoarelor rutiere și a obiectelor reflectorizante pe porțiunile periculoase. Totodată, a fost construită o intersecție denivelată – prima în țară, din ultimele două decenii.

Proiectul a costat o sută de milioane de dolari. În total, prin intermediul Programului Compact, Republica Moldova a beneficiat de proiecte în valoare de 262 milioane de dolari. Contractul cu Fondul Provocările Mileniului a fost semnat în anul 2010

Lucrările de reabilitare a drumului Sărăteni-Soroca au demarat în toamna anului 2012 și au fost efectuate de consorțiul de companii turcești ONUR și SUMMA și compania austriacă Strabag, selectate prin concurs internațional.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.