Federalizarea Moldovei – soluţie pentru conflictul transnistrean?

Federalizarea Moldovei ar putea deveni o soluţie pentru conflictul transnistrean, însă această se poate întâmpla doar în cazul în care cu o astfel de soluţie va fi de acord atât Chişinăul, cât şi Tiraspolul, a declarat europarlamentarul socialist bulgar Kristian Vigenin, co-preşedinte al Adunării Parlamentare a Parteneriatului Estic, EURONEST, în cadrul unui interviu pentru postul de radio Europa Liberă, transmite Novâi Reghion.

Potrivit europarlamentarului bulgar, “Moldova mai are problema cu asa-numitul conflict îngheţat din Transnistria, însa în general aş spune că mai degrabă avem în Moldova probleme cu dezvoltarea economică decât cu democraţia”.

Referindu-se acceptabilitatea soluţiei “federalizării” pentru Moldova, propusă insistent de Vest, europarlamentarul a menţionat că nu crede că “este cea mai bună soluţie pentru acest conflict, însă ceea ce este important este ca acestă soluţie să fie acceptată în Moldova şi în Transnistria”.

“Personal cred că aceasta ar putea fi o soluţie pentru că nu putem prelungi la infinit această criză şi dacă acesta este pasul pentru a unifica în cele din urmă ţara, de ce nu? În calitate de co-preşedinte al EURONEST nu aş merge mai departe cu această chestiune până când nu aş avea o poziţie clară din partea Moldovei că acceptă o astfel de soluţie şi că este gata să lucreze pentru implementarea ei”, a specificat Kristian Vigenin.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare