Facturi mai mici la energia termică pentru proprietarii apartamentelor cu încălzire autonomă

Facturi mai mici la energia termică pentru proprietarii apartamentelor cu încălzire autonomă din blocurile care dețin sisteme termice colective. Aceasta în conformitate cu o decizie aprobată astăzi de Guvern. Documentul are caracter temporar, fiind valabil până la aprobarea Metodologiei de calcul a coeficientului în funcție de zonele de amplasare a apartamentelor în interiorul blocului.

Astfel, potrivit amendamentelor, deținătorii centralelor de încălzire autonomă, care s-au deconectat de la sistemul termic colectiv, vor plăti pentru energia consumată în cadrul blocului până la 10% în loc de 20% calculate în prezent. Modificările vin să răspundă numeroaselor adresări ale consumatorilor din municipiile Chișinău și Bălți.

Argumentul principal al deciziei este că 20% din costul unui metru pătrat este o povară financiară pentru deținătorii de centrale autonome de încălzire, deoarece facturile achitate de ei pentru consumul de gaze naturale sunt mult mai mari decât cele ale consumatorilor conectați la sistemul centralizat.

Ca urmare, din momentul adoptării, proprietarii de cazane termice autonome din cadrul blocurilor conectate la sistemul de încălzire centralizat, vor achita 10% din volumul de energie termică consumat de bloc.

De asemenea, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor a instituit un Grup de lucru, care va elabora un nou Regulament, iar Agenția pentru Eficiență Energetică va finaliza Metodologia de repartizare a volumelor și costului de energie termică livrată între consumatorii unui bloc locativ, prin care va fi stabilită o diferențiere a procentului de calcul pentru apartamentele debranșate de la sistemul colectiv de alimentare cu energie termică în cadrul blocului, în dependență de  amplasarea acestora (apartamentele situate la primele și ultimele etaje, precum și cele din colț ș.a.).

În baza acestei metodologii urmează să fie efectuat auditul energetic al blocurilor, în rezultatul căruia va fi stabilit nivelul exact al consumului termoenergetic al fiecărui apartament și calculat procentul corespunzător pentru apartamentele deconectate de la sistemul termic centralizat.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.