Explicațiile lui Filip privind decizia înregistrarea mașinilor transnistrene

Premierul Pavel Filip se declară mulțumit de decizia protocolară cu privire la înregistrarea mașinilor, semnată ieri de Chișinău și Tiraspol. Documentul prevede că maşinile din regiunea transnistreană, care nu desfășoară activități comerciale, vor primi plăcuțe neutre și vor fi admise în traficul international, începând cu 1 septembrie.

În opinia lui Pavel Filip, acesta este un pas concret în direcţia reintegrării ţării.

“Multumesc echipei care a lucrat intens. Este pentru prima dată când Republica Moldova va controla înmatricularea maşinilor din această regiune. Ele vor fi înregistrate în Registrul de Stat al Republicii Moldova şi acest lucru în regiunea transnistreană o vor face funcţionarii de la Chişinău. Dincolo de plăcuţele de înmatriculare vor fi eliberate şi certificatele de înmatriculare, la fel cu inscripţia MD. Acesta este un exemplu care demonstrează faptul cum noi ne ţinem de cuvânt pentru că şi plăcuţele de înmatriculare au fost unul din angajamentele luate în anul trecut în cadrul negocierilor în Formatul 5+2 de la Viena”, a declarat Pavel Filip, la şedinţa de astăzi a Guvernului.
Potrivit documentului citat, mijloacele de transport vor avea plăcuțe auto neutre, cu numere de înmatriculare format din trei litere și trei cifre, și un pașaport tehnic conform cerințelor Convenției de la Viena privind circulația internațională.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.