Experti sustin ca accidentul tehnogen din Ucraina nu prezinta un pericol pentru Moldova

Autoritatile romane alertate de accidentul chimic din Ucraina

Experti de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) si de la Ministerul Ecologiei si Resurselor Naturale (MERN) sustin ca accidentul din regiunea Ivano-Frankovsk nu prezinta nici un pericol pentru populatia Moldovei, iar datele cu care vehiculeaza unele mijloace mass-media sunt exagerate.

Constantin Mihailescu, ministrul MERN, a declarat in cadrul conferintei de presa, organizate in legatura cu accidentul din Ucraina, ca "s-a exagerat foarte mult referitor la impactul acestui accident pentru Moldova. Noi tinem sub control situatia. Nu a fost cazul sa facem public acest accident, deoarece a fost unul local, ceea ce nu constituie un pericol pentru noi. De aceasta ne-au asigurat si partea ucraineana".

"Presa a vehiculat cu date prea eronate, in realitate insa in riul Sivka (1/3 parte din riul Bic) nu s-au scurs decit in jurul a 30 de litri de hipoclorid de calciu. Aceasta cantitate de poluant nu constituie o amenintare si pentru R.Moldova", a specificat Mihailescu.

Potrivit lui Valeriu Cazac, seful SHS, "serviciul nostru a solicitat partii ucrainene – Directiei de Stat pentru Ecologie din regiunea Ivano-Frankovsk, Statiei sanitaro-epidemiologice locale, precum si Sectiei regionale Situatii Exceptionale – sa prezinte date privind starea reala a situatiei. Ei sustin ca acest accident a fost localizat, iar calitatea apei din r.Sivka pina la confluenta cu Nistrul este monitorizata si este apreciata ca "nepoluata".

"Din momentul aparitiei informatiei, Serviciul Hidrometeo monitorizeaza zilnic calitatea apei in cursul superior al riului Nistru pe teritoriul R.Moldova", a mai precizat Cazac.

SHS sustine ca supravegherea calitatii apei in Nistru pe teritoriul R.Moldova este monitorizata in continuare, iar in cazul in care vor fi depistate modificari ale compozitiei apei, populatia va fi informata de urgenta.

Ziarul "Komsomoliskaia Pravda v Moldove" a publicat, la 24 decembrie, un articol in care sustine ca, in seara zilei de 23 decembrie, in regiunea Ivano-Frankovsk (Ucraina) s-a produs un accident ecologic, in urma caruia in riul Sivka, afluent al riului Nistru, s-a scurs hipoclorid de calciu, care ar putea pune in pericol si sanatatea locuitorilor tarii noastre. Potrivit sursei citate, pericolul acestei substante chimice care s-ar fi scurs in riu este foarte mare, deoarece compusul chimic este toxic si poate provoca moartea in orice moment. // BASA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.