Experţi responsabili de Procesul de Revizuire şi Planificare al Parteneriatului RMNATO la Ministerul Apărării

Un grup de experţi responsabili de Procesul de Revizuire şi Planificare al Parteneriatului (PARP) Republica Moldova – NATO, efectuează, în perioada 22-24 mai, o vizită în Republica Moldova.

Potrivit şefului Direcţiei Politici de Apărare şi Planificare a Apărării, colonel Alexandru Harea, scopul vizitei este evaluarea stadiului actual de implementare a Obiectivelor de Parteneriat asumate de către Republica Moldova în contextul PARP şi ajustarea acestora la prevederile Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare (DCBI), la care ţara noastră a fost acceptată în septembrie 2014.

Republica Moldova a aderat la PARP în 1997.

Colonelul a specificat că experţii au planificate întrevederi cu specialişti din cadrul Ministerului Apărării şi Marelui Stat Major, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Interne, precum şi ai Serviciului Informaţii şi Securitate.

Andrew Cullen, specialist PARP al Departamentului Politici de Apărare şi Planificare a Apărării al NATO, a apreciat înalt eforturile Ministerului Apărării, precum şi ale altor instituţii de forţă, la realizarea obiectivelor asumate de ţara noastră, direcţionate spre modernizarea sectorului de apărare şi securitate, menţionând că grupul de experţi va continua să ofere sprijinul şi expertiza necesară în acest sens.

De notat că Procesul de Revizuire şi Planificare a Parteneriatului este o metodologie de planificare a apărării elaborată de Alianţa Nord-Atlantică pentru parteneri în baza sistemului de planificare a apărării utilizat în prezent în toate ţările occidentale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.