Examinarea recursului in dosarul lui Pasat a fost aminata pentru 2 aprilie

În cadrul şedinţei de marţi, Curtea Supremă de Justiţie a Moldovei a amînat pentru 2 aprilie examinarea recursurilor în dosarul ex-ministrului apărării şi fostului director al Serviciului de Informaţii şi Securitate al republicii, actual consilier al şefului RAO EĂS Rossii Valeriu Pasat, comunică din sala de judecată corespondentul agenţiei NOVOSTI-MOLDOVA.

În opinia avocatului lui Pasat Alexandru Tănase, "aceasta este o practică normală în dosare complicate, cum este cel al lui Pasat".

Marţi în cadrul audierilor preliminare apărarea a insistat asupra achitării integrale şi necondiţionată a lui Pasat referitoare la toate punctele de acuzare", – a spus Tănase.

El consideră că "sentinţa achitabilă a Curţii de Apel Chişinău în episodul referitor la vînzarea avioanelor "MIG" este absolut legală".

Referitor însă la episodul al doilea – vînzarea sistemelor reactive "Uragan", avocatul a menţionat că "după cum s-a clarificat, această tranzacţie în genere n-a avut loc, ele (sistemele "Uragan") doar se intenţiona să fie vîndute, dar intenţia a rămas intenţie. De aceea acuzarea lui Pasat cum că el a cauzat prejudiciu material statului în acest sens este în genere un nonsens".

"La 2 aprilie aşteptăm din partea Curţii Supreme de Justiţie unica decizie achitabilă – amnistierea deplină a clientului meu, – a spus Tănase. – Dacă însă va fi pronunţată o decizie inachitabilă, ne vom adresa la Curtea de la Strasbourg pentru drepturile omului".

La rîndul său, Procuratura Generală contează să obţină aprobarea sentinţei de acuzare referitoare la avioanele "MIG" şi neaplicarea amnistiei faţă de ex-ministrul apărării.

La 9 iulie 2007 Curtea de Apel Chişinău l-a achitat pe Valeriu Pasat în episodul referitor la vînzarea avioanelor "MIG", pentru care i s-a pronunţat sentinţa – 10 ani privaţiune de libertate.

În episodul al doilea – vînzarea sistemelor reactive "Uragan", pentru care Pasat a fost condamnat la cinci ani de închisoare, inculpatul a fost amnistiat, luîndu-se în calcul termenul de 1,5 ani de menţinere în arest.

Pasat a fost arestat la 11 martie 2005 pe Aeroportul Chişinău. Iniţial Procuratura Generală l-a acuzat pe Pasat de depăşirea obligaţiunilor de serviciu, care s-a soldat cu urmări grave (partea treia a articolului 185 al Codului Penal al Moldovei).

Potrivit versiunii acuzării, aceasta constă în încheierea în 1997 a tranzacţiei de vînzare a avioanelor MiG-29, cînd Pasat era ministru al apărării al ţării. Acuzarea estimează prejudiciul cauzat de această tranzacţie la 53 milioane de dolari.

În afară de aceasta, Pasat a mai fost acuzat de abuz în serviciu, comis de o persoană cu funcţii de răspundere (partea a doua a articolului 327 al CP al Moldovei). Procuratura Generală consideră că în timpul, cînd Pasat era ministru al apărării, el a realizat, prin intermediul unei firme străine, o tranzacţie de vînzare a sistemelor reactive de foc "Uragan" şi rachetelor pentru acestea la preţuri reduse. Prejudiciul de pe urma acestei tranzacţii este evaluat de acuzare la 1,8 milioane de dolari. La începutul lunii octombrie 2005 Procuratura a mai adăugat un cap de acuzare conform aceluiaşi articol – "cauzarea prejudiciului material în proporţii deosebit de mari", evaluînd prejudiciul material cauzat statului la 80 mii de dolari.

La Procuratura Generală este negată existenţa motivelor politice în acest dosar.

În februarie 2006 Procuratura Generală a Moldovei i-a intentat lui Pasat un alt dosar penal conform articolelor "uzurparea puterii de stat" şi "pregătirea unui omor premeditat în scopul comiterii altei crime".

În afară de aceasta, el este acuzat de contrabandă cu arme (este vorba despre două pistoale dăruite de colegi străini pe cînd era ministru al apărării) şi depăşirea abilităţilor de serviciu (Pasat n-a predat armele statului). // "Noutati – Moldova"

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.