Duminica viitoare, la Soroca se va desfăşura primul Festival “La cuptorul cu plăcinte”

În Moldova se va desfăşura, pentru prima oară, Festivalul “La cuptorul cu plăcinte”. Evenimentul va avea loc în satul Şolcani, raionul Soroca, pe 10 august, anunţă Agenţia Turismului.

Festivalul  va începe la ora 11.00 şi are drept scop promovarea tradiţiilor populare şi a bucătăriei naţionale. Programul include o paradă a portului popular, expoziţii de artizanat, expoziţii culinare, competiţii şi jocuri distractive. De asemenea, vor evolua formaţii artistice şi va fi întinsă hora mare.

Festivalul este organizat de către Primăria satului Şolcani în comun cu Secţia cultură şi turism a Consiliului Raional Soroca, Agenţia Turismului a Republicii Moldova şi primăriile locale din raion.

Sursa foto: moldovenii.md

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.