Drept la Replica

Referitor la materialul preluat luni, 3 octombrie, de Romanian Global News, din cotidianul „Ziua”, intitulat „Banii Romaniei in interesul Rusiei”, conf. univ. dr. Dan Dungaciu, a cerut astazi un drept la replica. Mentionam ca intrucat RGN a preluat ieri materialul din „Ziua”, va publica si astazi acest drept la replica al lui Dan Dungaciu.

„La data de 3 octombrie 2005, agentia pe care o conduceti a gazduit un material intitulat „Banii Romaniei in interesul Rusiei”. Textul este o sectiune a unui Raport intocmit de un expert al DRP avand ca obiectiv evaluarea proiectelor si analiza contractelor derulate prin DRP in R. Moldova in anul 2004.

Eforturile depuse de agentia Dumneavoastra pentru clarificare trecutului, prezentului si viitorului Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni capata alura unei veritabile curatiri a grajdurilor lui Augias. De aceea sunt mai mult decat binevenite si trebuie salutate ca atare.

Motivul pentru care scriu aceste randuri este pentru a corecta o grava eroare care s-a inserat in Raportul realizat de expertul DRP si pe care l-ati publicat in paginile dumneavoastra. La un moment dat, in acest raport este invocat numele meu impreuna cu cel al institutiei la care imi desfasor activitatea, respectiv Universitatea Bucuresti, in asociere cu expertizele si rapoartele Centrului pentru Prevenirea Conflictelor & Early Warning – Bucuresti/CPC-EW. Iata fragmentul:

„… Statul Roman a platit aproximativ 7000 USD pentru a obtine "rapoarte" lipsite de orice valoare reala informativa. Costul unui abonament la Flux este de aproximativ 50 USD, iar celelalte materiale extrase de pe internet proveneau din sectiunile gratuite ale unor fundatii recunoscute. Eurasian Foundation, Jamestown Institute, CATO Institute, STRATFOR, Jane’s Review si inca alte cateva institutii cu specific de cercetare strategica si geopolitica pot oferi, contra unor preturi modice (100-200 USD), analize amanuntite cu adevarat folositoare. Daca este adevarat ca CPC-EW chiar a trimis „rapoartele” tuturor recipientilor indicati in Raportul de executie a proiectului, ne aflam probabil in fata unui grav deficit de imagine, deoarece oricine ar fi putut obtine, cum am facut si eu, dovada plagiatului, ceea ce impinge in ridicol si deriziune pe toti cei implicati in aceasta poveste, inclusiv pe finantatori, Departamentul si Statul Roman. Folosirea numelui Romaniei in mod insistent in Raportul de executie a proiectului arunca o pata asupra tuturor institutiilor patronate de Statul Roman sau care folosesc numele Romaniei in ocazii similare. La fel de grava este si asocierea unor cadre didactice de la Universitatea Bucuresti (Dan Dungaciu) si S.N.S.P.A. (Iulian Chifu) la o malversatiune care are inclusiv aspecte penale: plagiatul, furtul, falsul intelectual sunt infractiuni prevazute de codul penal”.

In legatura cu acestea, ma vad nevoit sa fac urmatoarele precizari:

1. Nu am avut niciodata vreo legatura directa cu fondurile derulate de DRP in anul 2004.

2. Nu am avut niciodata, in nici un fel, direct sau indirect, vreo legatura cu Rapoartele furnizate de Centrul pentru Prevenirea Conflictelor & Early Warning – Bucuresti/CPC-EW. Nu am fost solicitat niciodata, sub nici o forma, sa particip la elaborarea acestor materiale. Numele meu sau al Universitatii Bucuresti nu apar niciodata nici pe copertile acestor rapoarte, nici in interiorul lor. Prin urmare acuzele asociate de expertul DRP la adresa numelui meu „de „malversatiune care are inclusiv aspecte penale: plagiatul, furtul, falsul intelectual” sunt ridicole si nu au nici o legatura cu realitatea.

3. Singura legatura formala pe care am avut-o cu Centrului pentru Prevenirea Conflictelor & Early Warning – Bucuresti/CPC-EW este participarea la un seminar international la Chisinau in care Conflictelor & Early Warning – Bucuresti/CPC-EW era implicat in organizare, el suportand cheltuielile de deplasare. Atat si nimic mai mult. Este complet deplasat sa sugerezi ca simpla participare la un seminar international organizat de o institutie – fie ea ONG, guvernamentala etc. – si care suporta costul transportului te face, automat, „asociat” cu aceea institutie. Asta ar presupune ca, cel putin subsemnatul, dupa ani de cariera academica, este „asociat” cu cateva zeci de universitati, institute, ONG-uri sau chiar guverne. Si in aceiasi situatie s-ar afla alte cateva sute de ziaristi sau universitari din aceasta tara!

Tinand seama de aceste precizari si in conformitate cu cele mai elementare reguli ale jurnalismului va rog sa inserati in fluxul de stiri al Agentiei Romanian Global News, de ale carui solicitari pentru comentarii privind chestiunea romanilor din jurul Romaniei m-am bucurat nu o data, aceste clarificari. Ele vor lamuri, odata pentru totdeauna, pozitia mea in ceea ce priveste problematica dezbatuta in Raportul DRP.

In final, urandu-va succes in dificila actiune pe care o intreprindeti, va asigur de intreaga mea consideratie.

Cu respect,

Conf. Univ. Dr. Dan Dungaciu

Universitatea Bucuresti

Institutul de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane

PS: un text similar a fost trimis si publicatiei Ziua, unde a fost publicat la 04 octombrie 2005. // Romanian Global News

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.