Dosarul „cetățenia română” a fost discutat de Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării

Problema cetățenilor români din R. Moldova care nu-și pot preschimba actele de identitate din cauza unor probleme birocratice a fost subiectul principal pe ordinea de zi, în cadrul ședința Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.

Inițiativa îi aparține președintelui Comisiei, deputatului Constantin Codreanu, care a declarat că dosarul „cetățeniei române” reprezintă una dinte prioritățile fixate la începutul anului 2017 pentru care va pleda până la rezolvarea acestei probleme.

La ședință au participat reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne: Dan Mihai Chirica, secretar de stat și Dumitru Florin Baba, director, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), doamna Corina Moraru, chestor de poliție, director, Direcția Generală Pașapoarte și Ovidiu Iane, secretar de stat la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Dosarul „cetățenia română” presupune problema minorilor care își „pierd” cetățenia în urma unui „conflict instituțional” dintre Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Direcția Generală Pașapoarte. Conform practicii legale valabile până în luna februarie 2015, cetăţenia română era recunoscută în cazul minorilor ai căror părinţi au redobândit cetăţenia română, fără a fi nevoie de o cerere separată. De asemenea, persoanele cu vârsta de peste 18 ani aveau dreptul să solicite recunoaşterea cetăţeniei române în baza faptului că erau minori atunci când unul dintre părinți au obținut cetăţenia română. Conform procedurii actuale, minorii nu pot obţine automat cetăţenia, înscrierea acestora în certificatul de cetăţenie al părinţilor fiind obligatorie. Prin urmare, tuturor copiilor minori care şi-au perfectat certificatul de naştere, paşaportul şi/sau cartea de identitate în baza vechii proceduri şi care solicită în prezent, după expirare, reînnoirea actelor, le este refuzat acest drept, întrucât nu pot prezenta certificatul de cetăţenie.

Președintele Comisiei, deputatul Constantin Codreanu, a prezentat colegilor, dar și celor prezenți la ședință problema respectivă, accentuând gravitatea consecințelor acesteia pentru cetățenii români, care se regăsesc în situația de a-și pierde locul de muncă sau de a nu-și mai putea continua studiile în urma reglementărilor legislative defectuoase. La această concluzie s-a ajuns în urma recepționării zilnice a mesajelor la Comisie, prin care se conturează o stare de absurd, pe de o parte, cetățenii nu pot face dovada cetațeniei române prin certificatul de naştere și li se sugerează reluarea procedurii de redobândire a cetățeniei, iar pe de altă parte, în instanță ei nu pot renunța la cetățenie.

„Este nevoie de o rezolvare urgentă care să acopere toate situațiile anterioare și să aducă rezolvare tuturor cazurilor, numărul cărora nu este cunoscut, dar se estimează la câteva zeci de mii. Așteptăm punctul de vedere promis astăzi la ședință din partea reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne, pe care să-l discutăm la următoarea ședință a Comisiei cu președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie”, a precizat Constantin Codreanu.

Amintim că MOLDOVA.ORG a abordat subiectul cetățeniei române de nenumărate ori, iar mai multe detalii puteți găsi pe site-ul nostru, la categoria „Cetățenie română”.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.