Doi vânători, prinși în urma raziilor de contracarare a braconajului

Doi membri ai Societății Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova (SVPM) au fost prinși în urma raziilor de contracarare a braconajului, efectuate de inspectorii ecologici. În total, au fost întocmite 11 procese-verbale pentru încălcarea legislaţiei privind folosirea şi protejarea fondului cinegetic.
Astfel, Inspectoratul Ecologic de Stat a întocmit procese-verbale în cazul al lui Victor Lipcan, preşedintele Biroului Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor Basarabeasca şi Vitalii Afanasiev, membrul Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor pentru vânarea la oră interzisă.
Incidentul s-a produs noaptea între 2 şi 3 octombrie pe la orele 24:00. La momentul reţinerii Victor Lipcan avea asupra sa o armă de vânătoare cu ţeavă lisă de model Benelli, încărcată cu 4 cartuşe, gata pentru aplicare şi un dispozitiv de vedere pe timp de noapte.
Vitalii Afanasiev de asemenea deţinea o armă de vânătoare cu ţeavă listă de model Benelli, cu 4 cartuşe, gata pentru aplicare.
Conform informaţiei prezentate de conducerea Ministerului Mediului, Inspectoratul Ecologic de Stat a intocmit 11 procese-verbale pentru încălcarea legislaţiei privind folosirea şi protejarea fondului cinegetic în cazul infractorilor.
Potrivit sursei, în următoarele zile, Ministerul va veni cu iniţiative legislative de înăsprire a pedepsei pentru vânat ilegal şi braconaj, astfel încât această îndeletnicire păguboasă să devină „periculoasă”.
Moldova.ORG reaminteşte că miercuri pe 30 septembrie Asociația Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova au organizat un protest, prin care cereau anularea deciziei de interzicere a vânatului iepurelui de câmp și a păsărilor acvatice. De asemenea protestatarii au cerut demisia ministrului Mediului, Valeriu Munteanu, considerând pe acesta arrogant şi incompetent.

ostaf 2 Doc IES_raid Basarabeasca

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.