Connect with us

Externe

Amendaţi cu 3000 de euro! Doi turiști, reținuți după ce au încercat să filmeze Colosseum-ul cu ajutorul unei drone

Doi turiști francezi au fost surprinși marți, la Roma, lansând o dronă în apropiere de Colosseum și încălcând astfel măsurile de securitate în vigoare în capitala italiană, scrie AFP.

Ei au fost surprinși la căderea nopții de către agenții care patrulau pe una dintre arterele din apropierea celui mai faimos monument al Orașului Etern. Un bărbat în vârstă de 31 de ani pilota drona, în timp ce însoțitoarea sa, de 27 de ani, controla zborul.

Ambii au fost duși la sediul carabinierilor. Drona și telecomanda le-au fost însă confiscate și vor fi distruse, iar cei doi vor trebui să plătească o amendă estimată la circa 3.000 de euro, potrivit unui oficial din cadrul carabinierilor.

Conform măsurilor sporite de securitate aflate în prezent în vigoare, orice survol al capitalei italiene este interzis, inclusiv prin intermediul dronelor.

Cei doi tineri nu sunt singurii turiști francezi intrați în atenția forțelor de ordine marți seara la Roma: o femeie de 43 de ani a fost amendată cu 450 de euro — tarif crescut recent de primărița Virginia Raggi — pentru că s-a îmbăiat într-o fântână din celebra Piazza Navona.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Externe

Autocar de pe ruta Moscova-Chişinău, implicat într-un accident în regiunea Orlov

Un autobuz de pe ruta Moscova-Chișinău a fost implicat într-un accident pe autostrada M2-Crimeea, din regiunea Oryol. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 17 octombrie.

Presa rusă scrie că șoferul unui automobil de model Volkwagen Tuareg a tamponat din spate un taxi de model Volkswagen Polo, al cărui șofer a pierdut controlul volanului și a lovit, la rândul său, autocarul Neoplan care circula pe cursa Moscova-Chișinău.

În urma impactului, unul din pasagerii taxiului, în vârstă de 44 de ani, a decedat pe loc, iar un alt pasager a fost internat la spital.

Din fericire, pasagerii autocarului nu au avut de suferit.

Citește mai departe

Externe

Un tânăr din Moldova, care lucra la un şantier de construcţie din regiunea Leningrad, a murit

Un tânăr de 23 de ani, originar din Republica Moldova, care a mers la muncă în Federaţia Rusă, a decedat în regiunea Leningrad. Cazul a avut în dimineaţa zilei de 16 octombrie în localitatea Volhov.

Tânărul muncea ca macaragiu la un şantier de construcţie. Potrivit martorilor, în timpul lucrărilor, el a atins din greşeală liniile de tensiune înaltă, fiind electrocutat pe loc.

Medicii care au sosit la faţa locului nu au putut decât constata decesul moldoveanului.

Presa rusă scrie că poliţiştii nu au constatat alte semne de moarte violenţă.

Trupul neînsufleţit al tânărului a fost transmis la centrul de medicină legală pentru a determina cauza exactă a morții lucrătorului. La şantierul de construcţie este efectuată o verificare.

Citește mai departe

Externe

Fragmente dintr-un laborator spațial, asupra căruia China a pierdut controlul, s-ar putea prăbuși pe Terra

Fragmente din laboratorul spațial distrus ”Tiangong 1”, asupra căruia China a pierdut controlul în 2016, s-ar putea prăbuși pe Terra, potrivit experților în domeniul spațial, informează marți DPA citată de Agerpres.

În august 2016 a ieșit la iveală faptul că, după șase ani în spațiu și numeroase experimente, China nu a mai putut controla nava de 8,5 tone, care se va prăbuși necontrolat pe Terra.

Potrivit autorităților chineze din domeniul spațial, laboratorul se învârte în jurul Pământului pe o orbită care își micșorează constant dimensiunile, iar coborârea necontrolată va începe, cel mai târziu în aprilie 2018, deși analistul spațial australian Morris Jones spune că astfel de calcule nu sunt tocmai ”exacte”.

”Cea mai mare parte din Tiangong va arde în atmosferă, dar unele fragmente mai voluminoase, cum ar fi rezervorul de combustibil, ar putea ajunge pe suprafața Pământului”, a declarat Jones pentru DPA.

”Va arăta precum o minge de foc pe cer. Va putea fi observată și de pe Pământ”.

Cu toate acestea, Jones nu a dat de înțeles că ar fi motive de îngrijorare.

”Riscul pentru oameni este foarte mic, dar nu este egal cu zero. E posibil să producă pagube materiale… dar este totuși un scenariu puțin probabil.”

În cazul în care ”Tiangong 1” va provoca pagube materiale sau omenești, China va fi făcută răspunzătoare, a declarat pentru DPA expertul spațial american Leonard Davis.

Citește mai departe

Ultimile Știri

Important25 de minute în urmă

„Orheiul Vechi” devine mai atractiv: trei pensiuni rurale au fost inaugurate după renovare// FOTO

Unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Moldova – rezervația cultural – naturală „Orheiul Vechi” devine mai atractivă și...

Social9 ore în urmă

Şomerii care beneficiază de ajutor social vor presta, la solicitarea primarului, activităţi comunitare

Şomerii înregistraţi la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social vor presta, la...

Politică10 ore în urmă

Maia Sandu îl invintă pe Vlad Plahotniuc la o dezbatere publică: Poate veni cu prompterul

Liderul PAS, Maia Sandu, îl invită la o dezbatere publică pe președintele PDM Vlad Plahotniuc pe probleme și soluții concrete ce...

Important12 ore în urmă

49 de persoane din nouă raioane vor primi indemnizaţii unice pentru asigurarea cu spaţiu locativ

Guvernl va aloca 2,04 milioane lei, sub formă de indemnizații unice, pentru construcţia unei case individuale, a unei locuinţe cooperatiste,...

Important12 ore în urmă

Mandatul EUBAM va fi prelungit cu încă trei ani

Mandatul Misiunii Europene de Asistență la Frontieră în Republica Moldova și în Ucraina (EUBAM) va fi prelungit cu încă trei...

Important13 ore în urmă

Şeful ANRCETI şi-a dat demisia! Premierul solicită formarea unei comisii de anchetă

Şeful Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, Grigore Varaniţă, şi-a dat demisia. Anunțul a fost făcut de premierul...

Important13 ore în urmă

Igor Dodon anunţă acțiuni “la scară națională” de susținere a formei prezidențiale de guvernare

Președintele Igor Dodon a anunțat astăzi „demararea acțiunilor la scară națională în susținerea formei prezidențiale de guvernare”. Şeful statului a...

Advertisement

Opinii