Doi tineri din România și Federația Rusă, depistați pe malul râului Prut

Polițiștii de frontieră din Sculeni au depistat doi tineri din România și Federația Rusă, pe malul râului Prut, care nu-și puteau justifica prezența la frontieră. Tinerii au fost reținuți la o diferență de câteva ore.

Primul ca a fost înregistrat, în jurul orei 15:00, când patrula de la punctul de trecere Sculeni a observat o persoană care venea în fugă, pe pod, dinspre România. La intrarea în punctul de trecere, lângă barieră, bărbatul a fost oprit și supus verificării.

Acesta nu deținea niciun document de identitate și prezenta un comportament neadecvat. Din spusele lui s-a aflat că este cetățean al României de 38 de ani, fapt confirmat ulterior de colegii români.

Totodată, ca urmare a schimbului de informații și date pe caz între responsabilii de frontieră moldo-române, s-a stabilit că cetățeanul a trecut ilegal frontiera de stat, prin ocolirea punctul de trecere Sculeni (România). Tânărul a fost deferit Poliției de Frontieră Române.

Cetățeanul Federației Ruse a fost reținut pe malul râului Prut, în timp ce cerceta împrejurimile. Către ora 16:30, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sculeni a parvenit o sesizare din partea populației locale privind prezența în localitate a unui cetățean străin care se interesează de traseul spre frontieră.

Operativ, mai multe patrule au fost concentrate pe perimetrul de frontieră din responsabilitate. Drept urmare, pe malul Prutului a fost identificat cetățeanul Federației Ruse de 38 de ani.  Acesta a reușit să demonstreze că nu avea intenția de a trece ilegal hotarul moldo-român, prin prezentarea înregistrării sale la una din rutele aeriene. u toate acestea, el a fost cercetat contravențional pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, conform art. 332 CC al RM.

Bărbatul a declarat că era în apropiere și din simplă curiozitate s-a deplasat spre râul Prut, neștiind că aflarea în zonă se permite doar cu avizul Poliției de Frontieră.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.