Connect with us

Justiție

Doi cetățeni arabi vor fi judecați pentru trafic de influență

Publicat

pe

Procurorii anticorupție au transmis spre examinare în fond instanței de judecată, cauza penală în privința a doi cetățeni arabi, fiind învinuiți de trafic de influență.

Temei pentru pornirea urmăririi penale a servit plângerea denunțătorului, căruia i-a fost extorcată, de către învinuiți, suma de 4000 de euro. Banii au fost solicitați pentru minimalizarea răspunderii penale a altor două persoane învinuite într-o altă cauză penală, examinată de către organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție.

Astfel, cei doi cetățeni străini dădeau asigurări că au influență asupra persoanelor cu funcții de răspundere din cadrul SIS și CNA și le vor determina să adopte o hotărâre favorabilă, exprimată prin aplicarea unei amenzi, în privința învinuiților pe cauza penală respectivă, motiv pentru care, au primit, în câteva tranșe, suma de 4000 euro.

Din materialele cauzei rezultă că, denunțătorul și învinuiții se cunoșteau de mai mult timp. Între ei existau relații de afaceri, primul datorându-le o sumă considerabilă de bani, iar conform declarațiilor învinuiților, scopul urmărit prin extorcarea banilor, era de a își restitui o parte din datorii.

Învinuiții și-au recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, aceștia riscând o pedeapsă cu amendă în mărime de la 3000 la 4000 u.c. sau închisoare de la 2 la 6 ani.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Justiție

Și-a ucis vecina pentru că „îl vorbea de rău în sat”. Un bărbat din Mereni, condamnat la 15 ani închisoare

Publicat

pe

De către

Procuratura raionului Anenii Noi a anunțat astăzi despre condamnarea unui locuitor al satului Mereni la 15 ani închisoare cu încasarea de la acesta a cheltuielilor judiciare în sumă de 22 mii lei.

Verdictul a fost dictat după ce procurorii au demonstrat vinovăţia inculpatului de comiterea acţiunilor violente cu caracter sexual şi omorul intenţionat al vecinei.

Crima a avut loc pe 5 mai, în locuinţa vecinei sale, în vârstă de 57 de ani, cu care au consumat împreună băuturi spirtoase. După ce a agresat sexual victima, acesta a strangulat-o cu o haină.

Fiind audiat, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, şi-a recunoscut vina, declarând că a recurs la acest gest pentru că femeia l-ar fi vorbit de rău prin sat.

Procurorii consideră prea blândă pedeapsa aplicată inculpatului şi anunţă că vor contesta sentinţa în înstanţa ierarhic superioară.

Citește mai departe

Justiție

Un bărbat de 28 ani ar fi agresat sexual și asfixiat o femeie. Trupul victimei, depistat într-o fâşie forestieră din Colonița

Publicat

pe

De către

Procuratura Chişinău a anunțat astăzi că a finalizat şi transmis în judecată cauza penală de învinuire a unui locuitor al comunei Tohatin de comiterea furtului, acţiunilor violente cu caracter sexual şi omorul intenţionat al unei femei.

Cadavrul victimei a fost depistat pe 30 mai 2018, în fâşia forestieră din Coloniţa, după ce oamenii legii fusese alertaţi despre dispariţia femeii.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală a fost identificat presupusul autor al crimei. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al comunei Tohatin, în vârstă de 28 de ani, cu care victima se cunoştea.

Potrivit probelor, între cei doi s-ar fi iscat o ceartă pe motiv că victima ar fi refuzat poftele perverse ale învinuitului.

În aceste circumstanţe, bărbatul, care era în stare de ebrietate, ar fi agresat sexual victima, a asfixiat-o, după care i-a sustras telefonul mobil şi a dispărut.

Fiind audiat de procurori, învinuitul, care anterior a mai fost condamnat pentru o tentativă de viol, şi-a recunoscut vina, iar dacă va fi găsit vinovat el riscă de la 15 până la 20 ani închisoare sau detenţie pe viaţă.

Citește mai departe

Justiție

Avocat – trimis în judecată: Ar fi exploatat sexual o minoră

Publicat

pe

De către

Un bărbat, avocat de profesie, va compărea pe banca acuzațiilor fiind învinuit de trafic de copii. Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a anunțat astăzi că a expediat în instanţa de judecată cauza penală, avocatul riscând o pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau detențiune pe viață.

În urma investigaţiilor, efectuate pe caz de către procurorii PCCOCS în comun cu ofiţerii CCTP al INI al IGP al MAI, s-a stabilit că inculpatul, în anul 2016 a identificat și a selectat o victimă minoră, aflată în situație de vulnerabilitate, pe care periodic o exploata sexual până în anul 2018, în apartamentul său, situat în sectorului Botanica, mun. Chișinău.

Acesta îi propunea victimei sume bănești cuprinse între 50 și 350 lei, pentru un raport sexual.

În cadrul urmăririi penale, a mai fost identificată o altă victimă, care la fel a fost exploatată sexual de către inculpat și care a avut de suferit în urma acțiunilor ilegale ale acestuia.

Investigațiile pe caz sunt în desfășurare, inclusiv în scopul stabilirii și altor eventuale victime ale abuzatorului.

Victimelor le-a fost acordată asistența psihologică și juridică necesară.

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com