Dodon și Rogozin s-au dat de gol

Sondajul publicat ieri de o organizație necunoscută în Republica Moldova – Fondul Opiniei Publice a fost salutat atât de vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, cât și de socialistul Igor Dodon.

Rogozin a comentat pe profilul său de Twitter că majoritatea cetățenilor moldoveni văd Republica Moldova alături de Federația Rusă, și nu Uniunea Europeană, adăugând că aceasta “fără a lua în calcul Transnistria”.

De partea cealaltă, notează Ziarul Național, un site care ar fi patronat de Dodon a menționat că „Socialiștii lui Igor Dodon vor juca un rol decisiv în formarea viitoarei majorități parlamentare (PSRM a fost creditat de FOB cu 6,5% din cei deciși cu cine vor vota – n.r.)”. Mai mult, Dodon s-a grăbit să plătească un material publicitar la o televiziune, în care prezintă rezultatele date publicității de FOB.

De asemenea, sondajul a fost comentat de sociologul Doru Petruți, directorul IMAS, care spune că sondajul a fost realizat de “o pseudo-asociaţie a sociologilor şi demografilor cu prestaţii certate cu rigorile elementare de sociologie, cu o industrie ce nu doreşte să-şi promoveze în mod transparent domeniul de activitate”.

„După avalanşa de sondaje din 2010, am promis că nu voi mai comenta sondajele realizate de alte companii şi că nu vom mai participa la licitaţii pentru studii politice derulate în R. Moldova. Vă rog să îmi permiteţi să îmi încalc promisiunea privind reacţia pe marginea sondajelor făcute publice ieri şi azi. PSRM – 6.5% (sondajul de ieri), în condiţiile în care pragul electoral este de 6.0%. Desigur, premiera asta e finanţată de Igor Dodon care a plătit şi publicarea rezultatului la Pro TV, înainte de principalul jurnal al zilei. PCRM – 24.3% (sondajul de azi). Desigur, o altă premieră, voturile partidelor de dreapta depăşesc pe cele ale PCRM (care or fi realizările Guvernării actuale ce au determinat o scădere semnificativă a PCRM!?)”, a comentat acesta  pe pagina sa de Facebook.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.