DNA nu doarme! Primarul de Bucureşti Sorin Oprescu, reţinut pentru luare de mită

Procurorii DNA l-au reținut pe Sorin Oprescu, primarul municipiului București, pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea bani. Potrivit presei de la Bucureşti, edilul este acuzat ca primea 10% din valoarea unor contracte încheiate de firme cu Primăria Capitalei. Oprescu ar fi luat duminica o mita de 25.000 de euro.

În prezent, procurorii DNA fac percheziţii la locuinţa lui Oprescu, la care asistă şi primarul general. La Primăria Capitalei se fac percheziţii la departamentele de licitaţii, economic şi tehnic. Alte percheziţii au loc la instituţii din subordinea primăriei, respectiv la Administraţia Cimitirelor şi la Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti” de la Mogoşoaia.

Sorin Oprescu va fi prezentat, duminică, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului.

“Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% și 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu funcții de conducere din cadrul a doua instituții publice din subordinea Primarului Municipiului București facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajații din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul Primarului Municipiului București, precum și pentru Primar”, susțin procurorii.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.