Interviu cu Diana Frumosu, studentă în anul I la Università degli Studi di Verona, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, debutantă cu un volum de versuri.
Verona este oraşul italian în care ai decis să-ţi continui studiile. Ce cale a trebuit să parcurgi pentru această reuşită?
Un vis cere multă dăruire dacă vrei să fie împlinit. Din iulie, când am primit diploma de bacalaureat, a trebuit să merg de 2-3 ori pe săptămână la Chișinău ca să-mi pregătesc actele pentru echivalarea studiilor. Am reușit să termin abia în septembrie.“Vacanța” cea mare a mea a fost plină și de ore de italiană. Lectură, traduceri, filme, eseuri. Cale lungă, dar frumoasă.
În cazul tău care dorinţă a fost mai mare: cea de a cunoaşte viaţa academică dintr-un sistem vădit superior sau cea de a călători şi a întâlni oameni noi? De ce?
După absolvirea gimnaziului vroiam să fac liceul în România, dar am decis să rămân acasă. La liceu, când eram a 11-a am aflat de programul FLEX, schimbul de elevi care oferă posibilitatea de a studia în SUA. Conform criteriilor de admitere în concurs vârsta mea depășea deja cerințele. S-a mai spulberat atunci o speranță, dar am reușit până la urmă să ajung aici. Nu cred că aș putea da prioritate uneia din dorințe, pentru că se completează. Am fost întotdeauna intrigată să încerc și eu un alt sistem educațional decât cel de la noi din țară. De fiecare dată când citeam despre experiența elevilor noștri din afara țării, începeam să visez. Îmi place tot ce e nou, oamenii, limba, obiceiurile, stilul de viață. Mi-am văzut într-o zi profesorul de engleză venind la universitate pe bicicletă. E unul din motivele pentru care am vrut să încerc ceva nou.
Cum ai reuşit să te acomodezi într-un nou sistem educaţional? Care crezi tu că sunt avantajele şi dezavantajele învăţământului italian?
În ianuarie, când am venit să văd pentru prima dată universitatea, mi-am zis că e locul perfect pentru mine, exact ceea ce îmi doream. Așa s-a și adeverit. Deși se poate observa din start că relația profesor – student nu e atât de apropiată cum e la noi, modul în care sunt organizate orele, computerizarea și toate facilitățile pe care ți le oferă universitatea sunt mult mai stimulatorii în procesul de învățare. Întâlnirea face to face cu profesorul o poți avea doar în “orele de primire” a studenților. Deocamdată nu e ceva care să-mi displacă aici, singura problemă e că unele cursuri pot avea loc concomitent, cum ar fi rusă și istorie, în cazul meu.
De curând, ai debutat cu volumul de versuri “Strada cu trandafiri”. Cui ai lăsat această stradă?
Sunt încă pe aceeași stradă cu trandafiri. O port în mine, strâns lângă inimă.
Au aflat colegii tăi că eşti o tânără poetă? Care e relaţia ta cu ei?
Modestia mea-i destulă. Deși am vorbit despre poezie doar cu două din colegele mele, îmi pare totuși bine că am găsit printre colegi, persoane cărora le place literatura, sunt foarte deschiși și gata oricând să te ajute. De fiecare dată când nu înțeleg ceva îmi explică, mi-au dat chiar și date de contact spunându-mi să le sun sau scriu oricând am nevoie de ceva.
Ai început pe blogul tău un jurnal veronez. Ce te inspiră mai mult în acest oraş?
Verona e un oraș plin de istorie. Oriunde nu m-aș întoarce, totul inspiră: atmosferă romantică, arhitectură veche, castele, poduri minunate deasupra râului Adige pe care tinerii îndrăgostiți își scriu numele și multe străduțe înguste de care sunt înnebunită. Trebuie doar să ai timp să inspiri din aerul acesta.
Ai găsit în Verona cenacluri sau cluburi literare în care să te poţi încadra? Cum e tratată literatura pe meleagurile italiene?
E tocmai ceea ce îmi lipsește la moment. Mi-e dor să vorbesc despre poezie și literatură cu cineva, nu doar ocazional. Ziceam mai înainte că am cunoscut persoane cărora le place literatura. Universitatea și bibliotecile organizează frecvent activități pentru susținerea și popularizarea lecturii prin conferințe susținute de autori sau diverse personalități din acest domeniu și teatru. În primul semestru studiez doar limbile propriu-zis, în următorul încep să studiez literatura. Atunci, cred, îmi voi face o idee mai clară despre cum e percepută și apreciată literatura.
Poetul Dante Alighieri spunea: „Lumea nu e a celor modeşti, ci acelor energici”. Ce stări de spirit te caracterizează mai mult în acest moment?
Lumea nouă în care am intrat și plecarea de acasă contrastează în stările pe care mi le provoacă. Sunt entuziasmată și fericită că am ajuns până aici, învăț ce îmi place și știu că asta îmi va oferi mult mai multe alternative pentru viitoarea mea carieră, apare, însă un dar care se cheamă dor. De necontrolat și nestăvilit.
Revenirea definitivă acasă face parte din planurile tale de viitor?
Nu-mi fac deocamdată planuri pentru viitor, pentru că abia am făcut primul pas. Totul va veni de la sine. Învăț din trecut și trăiesc ziua de azi.
