Deputaţii PLDM: 32 – la început, 30- la sfârşit

30 deputaţii din fracţiunea parlamentară a PLDM au semnat o declaraţie în care declară că nu vor părăsi componenţa fracţiunii parlamentare şi resping oricare supoziţii de acest gen.Declaraţia a fost semnată în condiţiile în care în ultimul timp s-au vehiculat zvonuri cu privire la părăsirea fracţiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova de către un grup de deputaţi.

Potrivit documentului, deputaţii liberal-democraţi îşi reconfirmă ataşamentul pentru valorile şi obiectivele PLDM şi declară că îşi vor exercita mandatul de ales al poporului în componenţa fracţiunii parlamentare din care fac parte.

„Exemplul nostru de unitate şi coeziune acum, pe final de mandat, indiferent de structura listelor de candidaţi, va constitui o condiţie fundamentală pentru crearea viitoarelor coaliţii de guvernare pro-europene şi democratice”, se spune în documentul citat.

Molodva. ORG precizează că PLDM a obţinut la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010 29.42% din sufragii,ceea ce i-a permis să intre în posesia a 32 mandate de deputat în Parlament.

Ulterior, la 4 mai 2011, prim-vicepreşedintele liberal-democrat, Mihai Godea şi-a anunţat retragerea din formaţiune pe motiv că PLDM-ul ar fi deviat de la valorile şi principiile în baza cărora s-a format.

Iar la 12 septembrie liderul PLDM Vlad Filat a anunţat că Biroul Politic Central al partidului i-a retras lui Veaceslav Ioniţă, deputat pe lista PLDM, suportul politic. La prima şedinţă a Legislativului în noua sesiune Ioniţă urmează a fi demis din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru economie, buget şi finanţe. Astfel, liberal-democraţii îşi vor încheia activitatea în Parlament cu 30 mandate.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.