Connect with us

Politică

Deputații au adresat cele mai multe întrebări Guvernului, în anul 2017

Publicat

pe

Pe parcursul anului 2017, deputații au adresat instituțiilor statului 103 întrebări și 7 interpelări. Cele mai multe, 29 la număr au fost în adresa Guvernului/Cancelariei de Stat, alte 8 au fost direcționate prim-ministrului Republicii Moldova.

15 întrebări/interpelări au vizat Ministerul Economiei și Infrastructurii, 9 au fost adresate Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, iar 7 – Ministerul Finanțelor. Șase întrebări au fost direcționate Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, câte 5 au fost adresate Ministerului Afacerilor Interne și Procuraturii Generale. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a primit 4 solicitări, Inspectoratul General al Poliției – 3, iar câte 2 au vizat Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Alte autorități și instituții au primit câte o solicitare.

42 de întrebări/interpelări cu răspuns în plen sau în scris au solicitat deputații PLDM, PCRM a adresat 41 întrebări, PL – 12, PD și PSRM câte 5 fiecare,  deputații neafiliați – 3, iar GPPE două întrebări. Cele mai multe întrebări au adresat deputații Elena Bodnarenco (PCRM) și  Iurie Țap (PLDM) câte 29 de solicitări.

Restanțe la numărul interpelărilor adresate nu au fost înregistrate. Totodată, 4 întrebări parvenite de la deputați nu au primit un răspuns din partea instituțiilor statului.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Politică

Valeriu Munteanu cere ministrului Educației să anuleze diploma de Bacalaureat a lui Chiril Gaburici

Publicat

pe

De către

Vicepreședintele Partidului Liberal Valeriu Munteanu a solicitat astăzi ministrului Culturii, Educației și Cercetări Monica Babuc să facă toate demersurile necesare pentru ca diploma de studii medii a noului ministru al Economiei Chiril Gaburici să fie anulată, iar în consecință și diploma de studii superioare să fie declarată nulă, cu retragerea titlului de licențiat în economie al acestuia.

Valeriu Munteanu a declarat că după realizarea acțiunilor legale de anulare a diplomelor de studii a lui Chiril Gaburici urmează să fie informat primul-ministru , iar Chiril Gaburici să fie exclus din Guvern.

În solicitarea sa, fruntașul liberal face referire la o declarație a fostului ministru al Educației Maia Sandu, care la 19 martie 2015 a declarat în plenul Parlamentului că, în 1995, Chiril Gaburici a promovat 3 examene de bacalaureat, dar la ultimele două nu s-a prezentat, respectiv nu a susținut în acel an examenele de bacalaureat și nu a obținut o diplomă de studii corespunzătoare.

“Având în vedere că admiterea la ciclul I de studii (licență) a fost posibilă doar în baza unei diplome autentice de liceu sau de școală medie, este evident că folosirea unui act fals pentru a fi admis la studii universitare invalidează aceste studii și duce la nulitatea actelor eliberate ulterior, inclusiv a diplomei de absolvire a studiilor superioare.

În mod cert, actele juridice ulterioare admiterii la studii superioare în baza diplomei false sunt lovite de nulitate, deoarece au fost efectuate în baza unui act fals, ce nu putea produce efecte juridice”, se arată în solicitarea lui Valeriu Munteanu.

Acesta a declarat că deși a expirat termenul pentru tragere la răspundere penală a lui Chiril Gaburici pentru folosirea în 1995 a actelor false, aceste documente rămân a fi ilegale și urmează a fi anulate, împreună cu efectele produse.

“Reieșind din cele expuse, solicit ca DVS, în calitate de ministrul al Educației, Culturii și Cercetării, să efectuați toate demersurile necesare pentru ca diploma de studii medii a cetățeanului Chiril Gaburici, obținută fraudulos, să fie anulată, iar în consecință și diploma de studii superioare să fie declarată nulă, cu retragerea titlului de licențiat în economie a domnului Chiril Gaburici.

După realizarea acțiunilor legale de anulare a diplomelor de studii a domnului Gaburici, urmează să informați primul-ministru despre întrunirea condițiilor legale, ce atrag după sine încetarea mandatului unui ministru, în vederea excluderii acestuia din Guvern”, se mai arată în solicitarea fruntașului liberal.

Citește mai departe

Politică

Pavel Filip a prezentat noii membri ai Guvernului colectivelor de muncă: “Un nou an începe şi cu o nouă formulă guvernamentală”

Publicat

pe

De către

Pavel Filip i-a prezentat astăzi pe noii membri ai Cabinetului de miniştri colectivelor de muncă pe care le vor conduce. Premierul a mulţumit fiecărei echipe în parte pentru munca depusă, menţionând că de politicile realizate de ministere depinde viitorul ţării.

„Un nou an începe şi cu o nouă formulă guvernamentală. Anul acesta ne dorim să facem mult mai mult decât am realizat în cei doi ani precedenţi de activitate”, a spus Pavel Filip.

Seria prezentărilor a început la Ministerul Justiţiei, care va fi condus de Alexandru Tănase. Premierul a menţionat că noul ministru al Justiţiei are o experienţă bogată, știe care sunt mizele momentului pentru Republica Moldova în zona Justiției  și va face tot posibilul pentru a îmbunătăți lucrurile în acest domeniu, astfel încât încrederea în justiție să crească.

Următoarea prezentare a avut loc la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Potrivit premierului, Tudor Ulianovschi este un profesionist în domeniu și are o experiență însemnată în afacerile externe.

„Urmează să aveţi o muncă intensivă, dar, în acelaşi timp, şi eficientă, astfel încât la sfârşitul mandatului acestui Guvern să ne putem mândri că am făcut tot ce este posibil, tot ce ţinea de noi pe dimensiunea politicii externe în Republica Moldova”, a spus Pavel Filip.

Prezentându-l colectivului de muncă pe Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Liviu Volcovici, premierul a vorbit despre importanţa investiţiilor în sectorul agricol, astfel încât să avem o agricultură modernă și competitivă.

La prezentarea Ministrului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, prim-ministrul a remarcat profesionalismul şi eficienţa demonstrată de Svetlana Cebotari în calitate de director al Centrului Național de Transfuzie a Sângelui.

„Mai avem de făcut două reforme importante în domeniul sănătății: reforma spitalicească şi reforma medicinei primare”, a declarat premierul.

La întâlnirea cu echipa Biroului pentru Reintegrare, care va fi condus de viceprim-ministrul Cristina Lesnic, Pavel Filip a evidențiat necesitatea continuării evoluțiilor pozitive pentru consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

Prezentându-l echipei pe Ministrul Economiei și Infrastructurii,  Chiril Gaburici, premierul a menţionat că el vine cu o experiență solidă în management, dar şi cu una guvernamentală.

„Am toată certitudinea că în formula actuală ne vom realiza obiectivele, care sunt aşteptate de cetăţenii noştri”, a conchis şeful Executivului.

Citește mai departe

Politică

Igor Dodon: “Să aveți în vedere, domnilor din Guvern și din majoritatea parlamentară, că cetățenii totul văd și totul înțeleg”

Publicat

pe

De către

“Miniștrii numiți azi sunt lipsiți de legitimitatea cuvenită și vor intra în funcție cu prezumția vinovăției pentru modul în care au fost învestiți. Dar și pentru modul în care s-au manifestat în celelalte guvernări corupte”, a declarat președintele Igor Dodon pe pagina sa de Facebook, după ce astăzi noii miniștri din Guvernul Filip au depus jurământul în fața președintelui Parlamentului Andrian Candu.

Totodată, Igor Dodon sugerează că, în alt context politic și geopolitic, o atare situație ar justifica “o ieșire în forță a poporului” pentru a pune capăt acțiunilor guvernării, însă acum când până la declanșarea alegerilor parlamentare au rămas doar câteva luni, “trebuie evitate emoțiile și dorința de a pedepsi Guvernul cu orice preț”.

Potrivit lui, orice destabilizare socială sau revoltă poate produce victime și va pune sub semnul întrebării rezultatele alegerilor parlamentare, fie și anticipate.

“Însă orice răbdare are limite. Guvernarea trebuie să renunțe la practicile de trișare a statului de drept și de compromitere a Constituției și a instituțiilor statului. Fiindcă și opoziția socialistă, și Președinția își rezervă dreptul de a face un apel la mobilizarea sutelor de mii de cetățeni pentru a pune capăt acestor fărădelegi și abuzuri constituționale”, a atenționat șeful statului.

În final, Igor Dodon a venit și cu o atenționare către Guvern și majoritatea parlamentară, în care spune că “cetățenii totul văd și totul înțeleg”, iar cu “cât mai antisocial și antistatal se comportă acum, cu atât mai dureroasă va fi lovitura pe care o vor primi”.

“Să aveți în vedere, domnilor din Guvern și din majoritatea parlamentară, că cetățenii totul văd și totul înțeleg. Cu cât mai antisocial și antistatal vă comportați acum, cu atât mai dureroasă va fi lovitura pe care o veți primi. Rugăți-vă să primiți această lovitură abia în alegerile parlamentare, nu mai devreme”, se arată în mesajul președintelui.

Noii miniștri din Guvernul Filip au depus astăzi jurământul de învestire. Decretele au fost semnate de șeful Legislativului, Andrian Candu, care exercită temporar interimatul funcției de președinte al țării.

Astfel, noii membri ai Guvernului sunt: Chiril Gaburici – ministru al Economiei; Iurie Leancă – vicepremier pentru Integrare Europeană; Alexandru Tănase – ministrul Afacerilor Justiției; Tudor Ulianovschi – ministru al Afacerilor Externe; Cristina Lesnic – vicepremier pentru reintegrare; Svetlana Cebotari– ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; Liviu Volconovic – ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Candidaturile noilor membri ai Cabinetului de miniștri au fost propuse la 20 decembrie 2017, președintelui țării de către prim-ministru. Acestea au fost respinse de șeful statului. Premierul a înaintat repetat aceleași candidaturi la 22 decembrie 2017. Curtea Constituțională a statuat că președintele Republicii Moldova poate refuza o singură data, motivat, propunerea prim-ministrului de numire a unei persoane în funcția vacantă de ministru.

Citește mai departe
Advertisement Enter ad code here

Ultimele Știri

Politică1 minut în urmă

Deputații au adresat cele mai multe întrebări Guvernului, în anul 2017

Pe parcursul anului 2017, deputații au adresat instituțiilor statului 103 întrebări și 7 interpelări. Cele mai multe, 29 la număr...

Diverse33 de minute în urmă

Cinci traficanți de droguri, reținuți. Au fost ridicate trei kilograme de droguri// VIDEO

Gruparea criminală a fost documentată timp de aproape cinci luni.

Externe46 de minute în urmă

Într-o localitate din România curge apă minerală la robinet, dar locuitorii sunt nemulțumiți

Apă minerală la robinet. Nu o beau doar oamenii, ci și animalele din Pogăneşti, judeţul Timiş. Oamenii spun că apa...

Opinii1 oră în urmă

Epoca remiterilor, pe sfârșite. Ioniță: Trebuie asigurate veniturile din interiorul țării

Transferurile de bani ale moldovenilor care muncesc peste hotare, chiar dacă rămân la un nivel destul de înalt, nu mai...

Social3 ore în urmă

Ar fi extorcat 5 000 euro pentru a aranja o sentință de achitare. Acum riscă până la 6 ani de închisoare

Un locuitor al capitalei a fost reținut de ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție în după-amiaza zilei de...

Social4 ore în urmă

Incendiu la un restaurant din capitală. Doi bărbați s-au ales cu arsuri pe mâini// VIDEO

Incendiu în capitală. Un restaurant din sectorul Râșcani al capitalei, de pe strada Kiev, a fost cuprins ieri seara de...

Social15 ore în urmă

Cererea lui Dorin Chirtoacă de a merge la Strasbourg a fost respinsă

Primarul suspendat al capitalei, Dorin Chirtoacă, a solicitat instanței de judecată să i se permită să meargă la Strasbourg pentru...

Advertisement

Opinii