Deputata Maria Ciobanu, amenințată cu răfuiala fizică

Deputata Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) Maria Ciobanu a fost amenințată cu răfuiala fizică. Potrivit unui mesaj postat pe pagina sa de Facebook aseară ea a fost telefonată de către un necunoscut care i-a spus că “dacă mai deschide gura în Parlament, va fi pentru ultima dată”.

“Aseară, în jurul orei 23.00, cineva m-a amenințat, spunându-mi că dacă mai deschid gura în Parlament, va fi pentru ultima oară”, a scris deputata.

Ulterior, deputata a precizat pentru Agora.md că a fost telefonată la telefonul fix de la domiciliu, iar după ce i-a transmis mesajul menționat, bărbatul a întrebat-o dacă a înțeles cele spuse.

În acest context, Maria Ciobanu a spus că va merge la operatorul de telefonie Moldtelecom, pentru a cere descifrarea apelurilor și a identifica numărul telefonului de la care a fost apelată.

Tot, astăzi, Ciobanu a depus o plângere la Procuratura Generală pe acest caz.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.