Democrații au prezentat setul de măsuri pentru dezvoltarea agriculturii

Partidul Democrat din Moldova a prezentat un set de măsuri, care ar veni în spirjinul agricultorilor:

 · Taxe mici în agricultură. PDM propune TVA redus, de 8%, în agricultură. Taxele mici încurajează investiţiile şi ajută produsele moldoveneşti să fie competitive pe piaţă. De aceea, este important ca agricultura să aibă în continuare un regim fiscal preferenţial.

 · Scoatem birocraţia din agricultură. PDM susține introducerea impozitului unic în agricultură. Toţi agricultorii vor beneficia de pe urma acestei măsuri, care elimină birocraţia. Vom începe prin a evalua, timp de un an de zile, gradul de bonitate, calitatea terenurilor agricole deținute de proprietari, iar imediat după aceea va fi introdus impozitul unic în agricultură. Fiecare agricultor va plăti astfel în mod corect taxele la stat.

 · Încurajăm tinerii să muncească şi să investească în agricultură. PDM va lansa Programul Tânărul Fermier, prin care vom oferi tinerilor sub 35 ani care vor să facă afaceri în agricultură fonduri nerambursabile de până la 10.000 euro de persoană. Tineri de la țară, tineri de la oraș chiar, precum și tineri care acum muncesc în străinătate vor primi astfel o șansă în plus pentru a face agricultură în Moldova. Iar odată cu ei, și agricultura Moldovei va primi o șansă în plus pentru înnoire și pentru dezvoltare.

 · Introducem renta agricolă: a doua pensie pentru vârstnici. PDM va introduce Programul Renta Agricolă minimă garantată de stat, care va asigura un plus de venituri persoanelor în etate. Cei care au peste 65 de ani și nu-și mai pot lucra pământurile, le pot arenda unui tânăr antreprenor. În plus faţă de arendă, vor primi de la stat 1000 de lei pentru fiecare hectar. Bătrânii noştri de la ţară vor beneficia, în felul acesta, de ceea ce s-ar putea numi, practic, o a doua pensie.

 · Subvenţii reale pentru agricultori. PDM susţine în continuare acordarea de subvenţii pentru agricultori. Credem, de asemenea, că ele trebuie să ajungă la un nivel satisfăcător pentru ca agricultura să prospere.

 · 100 de noi ferme zootehnice. Din fondurile de subvenționare a zootehniei vor fi acordați bani pentru înființarea a cel puțin 100 de ferme zootehnice de vaci, oi, porci și capre.

 · Credite garantate și dobânzi subvenționate. PDM propune ca toate creditele bancare luate de gospodăriile țărănești mai mici de 10 hectare să fie garantate de către stat. În același timp, propunem ca dobânzile pe timp de 1 an de zile ale tuturor creditelor agricole de până la 1 milion de lei să fie achitate tot de stat.

 · Protecție în faţa riscurilor. Partidul Democrat susține acordarea de compensaţii juste agricultorilor pentru pierderile suferite – fie că sunt cauzate de secetă, inundaţii, blocaje la export sau căderea bruscă a preţurilor.

· Susținem organizarea fermierilor în grupuri de producători. E nevoie ca agricultorii să se asocieze în grupuri de producători pentru a face concurenței. Pentru acest lucru vor primi informații și sprijin financiar de la stat.

 · Şansa de a exporta pe toate pieţele lumii. PDM propune un program de sprijin guvernamental masiv pentru promovarea produselor noastre în Uniunea Europeană, dar și în Est. Consumatorii din străinătate trebuie să afle de produsele noastre, pentru ca producătorii noștri să poată vinde mai mult la export.

Potrivit unul comunicat lansat astăzi, PDM se consultă cu cetățenii din toată țara. Pe baza părerilor primite de la oameni, partidul va include propunerile în Platforma Electorală și în viitorul Program de guvernare cu care se va prezenta la alegerile din 30 noiembrie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.